Aimer...: Al III-lea Secret de la Fatima

duminică, 20 februarie 2011

Al III-lea Secret de la Fatima

Punctul de plecare îl reprezintă cel mai recent bestseller al lui Bernard Lecomte – „Secretele Vaticanului”- Ed. Litera & “Săptămâna financiară”, 2010. Este o reuşită traducere, cu explicaţii şi note de subsol, a d-nei Mărgărita Vavi Petrescu şi o inspirată alegere a cărţii, ca importanţă şi actualitate şi apoi ca interes suscitat în întreaga lume. „Les secrets du Vatican”- Ed. Perrin, 2009, a fost tradusă în alte 9 limbi, iar tirajul a depăşit 50 000 de exemplare. Nimic suprinzător dacă precizăm că Bernard Lecomte este unul din specialiştii recunoscuţi în problematica catolicismului, a religiilor creştine ale secolului XX, fiind acreditat ca reprezentat al oficiosului religios La Croix, la Vatican, ziarist de marcă la L'Express, redactor şef la Le Figaro Magazine, autor al altei cărţi celebre: biografia lui „Ioan Paul al II-lea”, redenumită „Papa care l-a detronat pe Lenin”, apărută în peste 45 000 de exemplare şi tradusă în 7 limbi. Nu e momentul acum pentru o analiză amănunţită a „Secretelor Vaticanului”, deşi nu e cu nimic inferioară lucrărilor lui André Maurois, Maurice Druon, Cornelius Ryan sau Frédéric Lenoir.

Mi s-a părut mult mai la obiect capitolul XVI din carte, consacrat celui de-al III-lea secret de la Fatima. E de mare actualitate deoarece se corelează volens-nolens cu tot ceea ce ni se întâmplă: taifunuri, tornade devastatoare, inundaţii, tsunami, cutremure şi mai nou, din ce în ce mai dese şi mai periculoase explozii solare ce generează ample perturbări magnetice, cu efecte nebănuite asupra sănătăţii noastre, explozii şi în plan social-politic în lumea arabă, pericolul unui alt război nuclear etc. De ce Fatima? Au mai fost şi mai sunt şi alte apariţii ale Sf. Fecioare Maria, de la cea din Franţa, de la La Salette, din 1846, când Maica Sfântă a discutat cu cei doi copii, Melanie Calvat si Maximin Giruad, arătându-se foarte îngrijorată de soarta hărăzită oamenilor, încât a plâns în timp ce le vorbea, la mesajele transmise în Australia, Palestina, Japonia, Statele Unite, Medjugorje unor călugări, călugăriţe sau simpli credincioşi. Şi la Fatima Ea se arată tot unor copii: Francisco Marto, 9 ani, sora lui Jacinta, 7 ani şi verişoara lor, Lucia dos Santos, 10 ani . Le apare ca „o doamnă îmbrăcată în soare”- prima data, pe 13 mai 1917, pe urmă în fiecare zi de 13 a lunii următoare, culminând cu „dansul soarelui” din 13 octombrie 1917. Le vorbeşte numai copiilor. Va supravieţui doar Lucia dos Santos care se va şi călugări ulterior. Ea primeşte misiunea din partea Mântuitorului, al cărui glas îl aude în 1927, să scrie tot ceea ce le spusese Maica Domnului în 13 iulie 1917, „când a cerut îndeosebi, pentru ca umanitatea să fie cruţată de rele, să se reintroducă ritualul comuniunii răscumpărătoare a primelor sâmbete, precum şi consacrarea Rusiei inimii mele neprihănite”. După cum bine remarca părintele Claudiu Dumea: „Pe la jumătatea lunii martie a anului 1917, Lenin instala puterea sovietelor şi teroarea în Rusia. Pregătit şi sprijinit de lojele masonice din Occident, Lenin iniţia revoluţia mondială care să vizeze, în primul rând, distrugerea Bisericii catolice, pornind din două puncte ale Europei: Rusia şi peninsula Iberică (Portugalia şi Spania). Scria Lenin: "Revoluţia noastră este internaţională. Noi o vom începe în Rusia şi în peninsula Iberică şi de acolo vom semăna revoluţia în toată Europa". Apariţiile şi mesajele Sfintei Fecioare de la Fatima nu sunt deloc întâmplătoare şi-s cu atât mai credibile fiindcă-s rostite în acelaşi an fatidic, 1917, de nişte copii neprihăniţi, în necunoştinţă de cauză şi în imposibilitatea perceperii dezastrului pe care aşa-zisul comunism avea să-l semene în lume. Pius al XII-lea va consacra în 1952 Inima Neprihănită a Mariei, citând, în pofida Războiului rece, numele „tuturor popoarelor Rusiei”.

Cel mai legat însă de Fatima va rămâne Ioan Paul al II-lea care a scăpat de la moarte graţie intervenţiei Ei divine. Glonţul ucigaş nu l-a răpus pe 13 mai 1981 , orele 17,19, în Piaţa San Pietro de la Roma deoarece s-a opus Maica Sfântă. Jurnalistul Romulus Popescu sublinează legătura numerologică, deloc întâmplătoare, între cele două evenimente: ziua, luna – 13 mai şi inversul cifrelor care formează ora, adică anul 1917, fix la 64 de ani distanţă. Ioan Paul al II-lea declara: „...În ziua aceea am simţit în tot ce mi s-a întâmplat acea extraordinară ocrotire maternă, care s-a dovedit mai puternică decât proiectilul morţii! Mulţumescu-ţi Maica Domnului...” Ioan Paul al II-lea, după foarte mulţi cel mai important, mai credincios, mai smerit şi cucernic papă al secolului XX, a colaborat la „detronarea” lui Lenin şi la demolarea Cortinei de fier, a iniţiat împreună cu patriarhul Teoctist acţiunile de unificare a Bisericii. In cele două vizite ale sale la Fatima a reunit câteva milioane de creştini. Tot lui i se datorează, în anul 2000 ruperea sigiliilor de pe acest ultim secret, ultima parte a povestirii Luciei dos Santos pe care-l redau, în final, după ce l-am confruntat cu mai multe traduceri:

„ ...Îngerul, arătând cu mâna dreaptă spre pământ, a rostit cu un glas puternic: Pocăinţă! Pocăinţă! Pocăinţă! Iar noi am zărit într-o lumină imensă care este Dumnezeu, aşa cum se văd într-o oglindă persoanele când trec pe dinaintea ei, un episcop îmbrăcat în alb, noi am avut presentimentul că era Sfântul Părinte. Mulţi alţi episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe urcau pe un munte abrupt, în vârful căruia se afla o Cruce mare, din trunchiuri brute de copac, parcă ar fi fost stejar lăsat în scoarţa lui. Mai înainte de a ajunge acolo, Sfântul Părinte a străbătut un oraş mare, pe jumătate în ruine şi aproape tremurând, cu paşi nesiguri, slăbit de suferinţă şi durere, el se rugă pentru sufletele morţilor întâlniţi în calea sa. Ajuns în vârful muntelui, prosternat în genunchi la piciorul Crucii aceleia mari, el a fost ucis de un grup de soldaţi care au tras de mai multe ori cu arme de foc şi cu săgeţi. În acelaşi fel au murit, unii după alţii, episcopii şi preoţii, călugării şi călugăriţele şi diferiţi laici, bărbaţi şi femei...Sub cele două braţe ale Crucii stăteau doi îngeri, fiecare cu câte o stropitoare de cristal în mână, în care adunau sângele martirilor şi cu care irigau sufletele ce se apropiau de Dumnezeu”. /Tuy, 3 ianuarie 1944/

V-aş ruga să nu cădeţi în greşeala unor ziarişti grăbiţi, în goană după senzaţional. Eu nu cred că este ceva trunchiat şi nici că mai urmează vreo parte nedată publicităţii. Nu mi se pare că ar fi vorba de un alt cadru al Apocalipsei. Observaţi absenţa pluralului geografic sau al singularului cu valoare generalizantă. Da. Este un sacrificiu cumplit, important dar nu unul general. Vreau să sper că renunţând la ură, răutate, căpătuială, crimă, respectiv la multele tare din prezent, mai avem o şansă de salvare. Să ne întoarcem cu inima şi sufletul către bunul Dumnezeu, să-i cerem iertare şi să redobândim dragostea Sa pe care apoi s-o reîmpărtăşim între noi... Mă tem că este ultima noastră SALVARE !