ORESTE – ROMÂNIA , „THE LAND OF CHOICE” ?! IV

V-am invitat la un periplu, sper, cel puţin interesant, în lumea Codului lui Oreste. Nu mi-am propus o abordare exhaustivă, de lungă durată, deşi numărul impresionant de „panseuri” orestiene mi-ar fi permis acest demers. Nu am dorit nici să vă răpesc plăcerea lecturii şi nici să vă plictisesc cu analize gnoseologice, problematizante, poate nu întru-totul agreate de toată lumea. Ce am avut de împărtăşit, am prezentat şi dezvoltat, fără patimă, cu respectul cuvenit  Demiurgului Universal şi de ce nu, propriei noastră deveniri. Cine dorea să înţeleagă, sunt convins că a înţeles. Ştiu că Oreste rămâne pentru foarte mulţi o persoană stranie, controversată şi uşor teatrală. Ştiu de asemenea că sunt şi foarte multe orgolii în joc. Secolul XX cu Husserl, Heidegger şi Gadamer prin noua lor hermeneutică au coborât Filosofia din „turnul de fildeş” al „iniţiaţilor” sau, mai preţios spus, al „aleşilor”, permiţând accesul tuturor celor ce aveau ceva nou şi important de comunicat.

Panseurile lui Oreste, ca sinteză profundă şi concluzii, au multe elemente de noutate. Oferă pe lângă o diagnoză corectă şi posibila terapie a „răului” din noi şi din societatea acestui început de mileniu.  În ceea ce mă priveşte, nu-mi voi schimba conduita şi nici modul de abordare a textelor aduse în prim-plan. Mă aflu ca mulţi alţii în căutarea de soluţii salvatoare pentru a ieşi în fine din marasmul interminabilului stadiu tranzitoriu, coşmarul vieţii noastre de douăzeci de ani. O fac cu credinţa în Dumnezeu şi cu optimismul bunicului, negândindu-mă  decât la un alt destin, mai curat şi mai bun pentru nepoţii şi urmaşii noştri. „Avem nevoie de o alianţă a Binelui!”- constată Oreste. Sunt un adversar declarat al fatalismului şi dogmatismului de oriunde ar veni. A FI coexistă în noi cu A AVEA, răul cu binele, lăcomia cu altruismul ş.a.m.d. Cât de adevărată este concluzia lui Oreste! - „Afirmaţia absolută a răului este negarea lui Dumnezeu, care este raţiunea supremă şi absolută a Binelui. În plan mental, răul este negarea raţiunii. În plan moral, este negarea datoriei. În plan fizic, negarea legilor naturii. Solidaritatea în rău se naşte atunci când ura, nedreptatea, despotismul, ignoranţa, materialismul şi egoismul oferă fiinţei un refugiu iluzoriu unde îşi poate hrăni patimile, orgoliile şi vanităţile. Acestor insule de întuneric şi tenebre, omul de lumină le opune Înţelepciunea, Iubirea, Dreptatea, Iertarea, Onoarea, Sacrificiul, Cunoaşterea”. Atotputernicul, în marea lui bunătate, ne lasă întotdeauna la răscruce. Calea ne-o alegem singuri. Nu-l putem blama pe El pentru opţiunea făcută. Trebuie să ne străduim să devenim „oameni de lumină” şi să încercăm să aplicăm învăţătura lui Mahatma Gandhi: „Fericirea este armonia dintre ce gândeşti, ce spui şi ce eşti !” /gând>vorbă>faptă/. Dacă fiecare vom proceda astfel, atunci cu siguranţă că şi România, patria noastră, în ciuda tuturor hulitorilor şi vânduţilor pe „treizeci de arginţi”va avea parte de zorii unei lumi mai bune.„Progresul economic, social, cultural, uman (al României – n.n.) din perioada interbelică s-a lovit întâi de dictatura lui Carol al II-lea, apoi de exaltarea legionară, urmată de regimul inflexibil al mareşalului Antonescu, culminând cu ruinarea ţării impusă de un regim bolşevic de la Moscova. După decembrie 1989 am încăput pe mâna negustorilor de suflete. Această corupţie generalizată nu ne lasă astăzi să respirăm aerul curat al Civilizaţiei(...) România, după ce îşi va găsi înţelepciunea de a aduce pace în mediul politic, sprijinită de Biserica Ortodoxă, care se bucură de încrederea generală a poporului nostru, va începe o construcţie durabilă şi va întări cu mijloace democratice graniţa unde se termină spaţiul comunitar, va inocula ideile de progres, pace şi armonie în Balcani, va redeştepta nevoia de demnitate şi echilibru în comunităţile româneşti din toată lumea şi va oferi găzduire celor ce nu-şi găsesc libertatea, într-o Moldovă aflată(parţial - n.n.) sub ocupaţie străină.”- rezumă Oreste. România stă, înainte de toţi şi de toate, pentru noi, românii sub sabia lui Damocles: vrem defăimarea ei, distrugerea şi ruina sa, ori refacerea renumelui său creştin de altădată ? Pe cine să citez mai degrabă ca exemplu ? Bălcescu, Russo, Mureşanu, Delavrancea, Hogaş, Porumbescu, Enescu, Grigorescu, Blaga, Nichita Stănescu, Eliade, Vieru etc.? „Când vom înţelege – spune pe bună dreptate Oreste -  ce ţară minunată ne-au dăruit strămoşii noştri – „grădina Maicii Domnului” după Ioan Paul al II-lea – când vom vindeca toate rănile produse din ignoranţă, lăcomie şi chiar ticăloşie, când ne vom armoniza cu semenii, cu natura şi cu Dumnezeu, atunci ne vom scutura asemenea mârţoagei din basme şi, suflând în jăratic, vom fi liberi ca mustangul alb!” A sosit clipa să ieşim din letargia indiferenţei şi a aşteptărilor de tip Godot fiindcă nu vine nimeni din afară, de undeva din Occident sau mai departe, să acţioneze, să pună umărul la marea „primenire”, în locul nostru. România nu poate fi revigorată de cineva ce va să vină dintr-un tărâm miraculos, iar noi să stăm „pară mălăiaţă…” Putem începe prin a constitui Alianţa Binelui ! Să fim în primul rând noi, mai buni ca ieri! Închei cu îndemnul-rugăciune al lui Oreste: „Astăzi.../Astăzi sunt calm,/Astăzi sunt liniştit şi lipsit de griji,/Astăzi sunt recunoscător pentru tot ceea ce am./Astăzi lucrez cu perseverenţă asupra perfecţionării mele,/Astăzi sunt blând şi generos cu semenii mei!/Aşa să-mi ajute Tatăl meu Ceresc, Maica Pământească şi Fiul Domnului şi al Omului!” Adăstaţi vă rog, cugetaţi şi apoi alegeţi calea curată şi adevărată pentru voi, ai voştri…ai noştri şi pentru România, „OUR BEAUTIFUL AND BELOVED LAND”.

                                                                                                      


Mircea I. Bătrânu