MARIO READING – NOSTRADAMUS cel „Bun”

Textul de faţă este unul de vacanţă. Tocmai de aceea am găsit că e oportun, imaginându-ne „la o cafea”, să discut numai cu DOAMNELE. Vine perioada estivală şi cred că nu se întâmplă nimic rău dacă această „addendă” va fi una exclusivistă. Îi rog pe confraţii mei întru iubire şi speranţă să NU citească aceste rânduri. Nu de alta, dar nu aş vrea să-i dezamăgesc, rănindu-le orgoliul. Destul cu pătimirea mea. Aşadar, 

Iubite Fiice ale Evei v-aş invita la un moment de sinceritate. Încă de la „descălecarea” forţată din Eden aţi moştenit trei verbe: a iubi, a avea şi a stăpâni. Pe primul nu-l mai explic, fiind arhicunoscut... „e pur si muove”. Însă, pe celelalte două merită să le analizăm cu atenţie. Vă rog să recunoaşteţi că sunteţi posesive şi dominatoare! Raportat nu numai la „casă, masă şi familie”, ci mai ales la noi, bărbaţii. Intensitatea diferă doar de propriul vostru Ego.E rău? E bine? Cinstit vorbind, şi Da şi Nu. Celula societăţii n-ar fi existat dacă n-aţi fi fost aşa. Recunosc. Partea cu „subjugarea” e însă rea. În teorie se spune că bărbatul este „capul” şi femeia „gâtul”. Nimic mai fals. De la Eva cetire, iniţiativa a aparţinut întotdeauna „eternului feminin”! E prost şi dezarmat bărbatul care nu-şi recunoaşte condiţia. Nu-i mai puţin adevărat că nici femeia inoculată cu sindromul Cleopatrei de pildă, „regina-dictator”, nu poate fi fericită. L-a iubit degeaba pe Antoniu, ştim ce s-a întâmplat cu el. 

Democraţia a inventat-o străbunul nostru Adam, după ce a simţit pericolul „jugului”. A încercat evadarea şi a descoperit călătoria „din floare în floare”, dând naştere „concurenţei” şi „duşmăniei” - iată, tot substantive feminine.Referitor la gen, trebuie să admitem că „prostia şi domnia” se împart egal. Stadiul de numitor comun nu cred că interesează, de aceea trec peste el. Dintotdeauna fascinantă a fost Femeia Puternică. Frumoasă, cu şarm, cu „vino-ncoace”, cu aplomb, decisă, ambiţioasă şi perseverentă. Istoria ne învaţă că aspectul fizic e suficient dacă depăşeşte un 55%, compensat însă serios de o prezenţă inteligentă, activă, uneori uşor diafană şi chiar exotică. Iniţiativa, bat-o vina, rămâne hotărâtoare, iar bărbatul oricât de inteligent ar fi, cade până la urmă în plasă. Repet: E rău? E bine? Şi Da şi Nu. Dacă mă gândesc mai atent, tocmai această ambivalenţă conferă farmec vieţii. Sunt sarea şi piperul oferite de Dumnezeu din dorinţa de a ne învăţa cu ideea liberului arbitru. Cine? Cui va pune căpăstru? Întrebaţi-vă, gândind la Cleopatra sau la Lucreţia Borgia, Catherine de Medicis...George Sand, Margaret Thatcher, cele două Elisabete, mai ales prima şi încheind, să zicem, cu Angela Merkel. Mă cuprinde un sentiment de sinceră compasiune pentru toţi confraţii mei, obligaţi să trăiască sub tutela lor! Problema e că odată ce ai acceptat „jugul”, nu-l mai poţi scoate. Uitaţi-vă la bietul prinţ consort Philip şi la „şefa” lui, Elisabeta a II-a, sau la Bill şi Hillary  Clinton şi veţi înţelege totul. E ca-n bancul: „La mine în casă eu sunt stăpân. Dacă vreau să stau sub masă, stau sub masă. Nu-i aşa draga mea?”. Femeia puternică e „femeia-matcă”. Ea vrea şi până la urmă reuşeşte să conducă, direct sau indirect, nu numai familia/ de aici se începe de obicei/ ci firma, oricât de mare ar fi, ţara şi parţial Europa şi chiar Terra. Visează, îmi place că niciuna nu recunoaşte, la un matriarhat de tip modern, planetar. Vai de cel ce i se opune sau îi execută prost ordinele! Firească e atunci aplecarea ei spre premoniţie.Vrea să cunoască viitorul. Dacă e posibil, să-l chiar şi modeleze conform planurilor sale. Ei bine, această psihologie specială o cunoştea extraordinar de bine  Michel de Nostredame/ NOSTRADAMUS/  (1503-1566) , medic, farmacist  şi astrolog francez. A fost unul dintre cele mai controversate şi misterioase personaje ale secolului al XVI-lea. Inteligent, fin cunoscător al culturii antice, un autentic reprezentant al Renaşterii,  s-a bucurat de recunoastere încă din timpul vietii. Ca medic a găsit remediul împotriva ciumei din 1546-1547.Catherine de Medicis, temuta regină, l-a invitat la curtea sa ca astrolog. Evident că a ştiut ce previziuni să-i facă... A devenit celebru prin Centuriile sale, volum de catrene rimate, « profeţii », într-un stil criptic care combina franceza, latina, spaniola şi limba ebraică. Unii au văzut în aceste previziuni doar cataclisme, războaie şi chiar sfârşitul lumii. Mario Reading, un autor englez, la modă, ne oferă un Nostradamus mai optimist, prin ultimul său bestseller - Nostradamus - Profeţiile de bun augur - Ed. Litera, 2010, o excelentă  carte de vacanţă,  pentru doamne. Citiţi-o. Intuiesc că vă place ideea de a cocheta, măcar în fantezie, cu imaginea Catherinei, „regina-dictator”... 

Dragele mele DOAMNE, nu am vrut să vă supăr. Dacă cumva interpretaţi aşa, îmi cer iertare. Mi-am permis aceste gânduri de « cafea » în speranţa că, poate - poate, vă fac să renunţaţi  la verbul a stăpâni, mai corect spus, a NE stăpâni! Fără /auto/ironie, ţineţi cont, vă rog, că şi noi, bărbaţii, dincolo de forţa fizică,  suntem la fel de sensibili şi de delicaţi, sufleteşte. Renunţaţi la... „jug” şi veţi avea parte întotdeauna de toată IUBIREA NOASTRĂ. 

                                                                   Mircea I. Bătrânu