Am consemnat până
acuma patru evenimente remarcabile din domeniul artelor vizuale. Remarc cu
bucurie că această toamnă, cel puţin în plan cultural, îşi râde de criză. Este
mai prolifică şi mai surprinzătoare ca niciodată. Trebuie să adaug o inedită
întâlnire cu poezia şi muzica şi două manifestări de anvergură din lumea
spectacolului.
Prima Întâmplare
Festivalul cultural pentru
elevi şi studenţi “Nosa - 2011” , organizat de către Primaria municipiului
şi Societatea de Concerte, între 15 şi 19 noiembrie. Complex, dens, extrem de
variat.
De foarte bună condiţie şi educativă şi artistică. Valoarea de excepţie
a manifestării a fost dată, în primul rând, de evoluţia de zile mari a invitaţilor :
Ion Caramitru şi a clarinetistului Aurelian Octav Popa; Ada Milea şi Bobo
Burlăcianu; trupa de teatru „Flower Power” din Bucureşti; poetul şi
prozatorul Marin Malaicu Hondrari, workshop-ul de
actorie coordonat de Eusebiu Ştefănescu şi Rodica Mandache. La fel de importante
au fost şi vernisajul expoziţiei de desen şi fotografie „De ce iubim Bistriţa” cu realizări ale elevilor bistriţeni,
neaşteptat prilej de introspecţie citadină – pe urmă, la
Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, dezvelirea bustului compozitorului
Nicolae Bretan / 1885-1968/, bariton,
regizor, compozitor năsăudean, director al Operei din Cluj, bust realizat
de artista Ana Rus; sensibilul
recital al profesorilor din catedra de canto : Roxana Costeanu, Ioan Marin Ţigănilă şi Cristina Bălan Pahone, melodii compuse de Nicolae Bretan pe versuri
eminesciene, concertul extraordinar susţinut de elevii liceului bistritean de profil
şi proiecţiile de filme : « Pădurea Spânzuraţilor » - omagiu
adus regretatului regizor Liviu Ciulei, „Filantropica” şi „Amintiri din epoca
de aur” - pentru un remember util şi necesar celor născuţi mai de curând,
precum şi celor predispuşi prea uşor să uite sau să minimalizeze un anume
trecut. Până şi cei mai sceptici trebuie să recunoască faptul că SINAGOGA
de azi îşi merită numele de Centru multicultural
al Bistriţei.
Imperfecţiuni :
Le numesc astfel
şi le menţionez nu din dorinţa de a găsi nod în papură. Ar fi bine ca ele să nu
se mai repete. Sinagoga nu mai este lăcaş de cult. De aceea nu văd rostul
băncilor rămase în sală. Se reduce mult numărul spectatorilor şi este foarte
incomod să stai acolo, nemişcat, pe durata unei întregi reprezentaţii. Ar
trebui înlocuite cu fotolii adecvate. Prea mulţi doritori pentru un spaţiu atât
de mic. Când sunt spectacole cu Ion
Caramitru, Ada Milea, fie se
prevăd două reprezentaţii, fie se caută o sală mai mare. Mulţi prieteni s-au plâns că au ramas pe dinafară.
Deranjante rămân şi telefoanele celulare, mai ales când se întâmplă un recital extraordinar
de muzică şi poezie ! Accesul în sală trebuie să se facă la început. Mişcarea
şi foiala de pe parcurs sunt un calvar pentru toţi cei prezenţi, cu adevărat interesaţi
şi pasionaţi de unicitatea actului artistic. Mereu se răspunde că e lipsa de
educaţie. De acord. Trebuie totuşi să luăm atitudine faţă de nechemaţii sau
repetenţii la « cei 7 ani de acasă ». Aici, fără supărare,
principala sarcină revine organizatorilor, plecând de la atenţionare şi mergând
până la excluderea celor necivilizaţi.
În rest, ironizând
agenţiile de rating, un AAA+ pentru
întregul festival.
A II-a Întâmplare
Revederea cu... François Villon al zilelor noastre -
Seniorul baladei de la Cluj ,
Poetul HORIA BĂDESCU - joi, 18 noiembrie, orele 19.00, la Galeria “Arcade 24” a UAP, din inima centrului
istoric al burgului nostru.
O
seară « nebun de frumoasă » şi la Bistriţa , ca şi la Cluj. Au vorbit :
pictorul Marcel Lupşe, criticul literar
Petru Poantă, umanistul Mircea Oliv, cantautorul Florin Săsărman şi poetul şi
editorul Vasile G.Dâncu. Au cântat pe versurile poetului : Vali Şerban şi
Adrian Ivaniţchi. A mulţumit şi ne-a recitat Horia Bădescu, pe final şi în tandem cu Puiu Ivaniţchi. A fost o beţie « cu vin vechi şi
bun » a spiritului şi a sufletului. Toată prospeţimea şi farmecul anilor
studenţiei noastre, de altădată, s-a revărsat în galeria devenită brusc
neîncăpătoare. Muzica celor doi mari cântăreţi folk şi vocea gravă, tremurată a
poetului ne vor rămâne pentru totdeauna întipărite pe retina memoriei. Dar,
despre Horia Bădescu şi minunatul său volum de poezie închinat Clujului iubit -
E toamnă nebun de frumoasă la Cluj , scos în deosebite condiţii
grafice de Editura Eikon, prin grija poetului Vasile G.Dâncu şi lansat şi la Bistriţa , cu acest
prilej, voi vorbi într-un text aparte, la « Addenda Lecturii ».
Imperfecţiuni :
Nu ca şi
conţinut.Nu, a fost o Sărbătoare pentru toţi cei prezenţi. Prea puţini, din păcate !
De ce ? Multe cunoştinţe,
iubitori ai cărţii, foşti studenţi ai Heidelbergului
nostru de pe Someş NU AU ŞTIUT de această manifestare. Cred că nu e suficient
să se pună numai afişe/ şi acestea puţine la număr/ ci s-ar putea face popularizare
şi prin radio şi posturile TV locale - fără taxă, pentru că este un act de
cultură nu o reclamă comercială. Aş sugera, pentru doamnele prezente la
viitoarele manifestari, să fie în sală şi
câteva scaune.
În concluzie, un AAA+ pentru « cadoul » făcut
de organizatori/ vezi şi fotografiile făcute de Camil Hosu/.
A III-a Întâmplare
Un regal al folkului românesc - vineri, 18 noiembrie - un maraton muzical de peste 6 ore, la Sala polivalentă din Bistriţa.
Spectacol aniversar - a 10-a ediţie
a muzicii folk la Bistriţa ,
sub egida Centrului cultural municipal “George Coşbuc” şi ASCRIM în colaborare
cu Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa-Năsăud şi cu aportul Primăriei
municipiului Bistriţa, a Consiliului local şi a numeroşi sponsori, fani
declaraţi ai culturii autentice. Protagoniştii ? «Crème de la
crème », aproape « toată floarea cea vestită » a folkului românesc,
sau mai simplu : cei mai buni dintre cei mai buni, disponibili, aflaţi în
ţară, pentru a participa la sărbătoarea
muzicii de gen de la
Bistriţa. Enumăr : Grupul ARTA, fetele de la « No
Remorse », Gheorghe Ani, Florin Săsărman, Maria Gheorghiu, Vali Şerban, Adrian
Ivaniţchi, Patrick O’Mahoney, Nica Zaharia, Magda Puskas & friends, Ioan
Gyuri Paşcu, Ducu Bertzi & Mihai Neniţă şi mult indrăgita formaţie « Pasărea
Colibri ». Peste 1.100 de spectatori - entuziaşti, împătimiţi ai genului,
fini cunoscători ai repertoriului - au rezistat eroic, mulţi fără să-şi
părăsească locurile, la megashow-ul interactiv,
de zile mari, unde şi-au adus, în crescendo, contribuţia. De la aplauze de recunoaştere şi încurajare pentru tinerii
aflaţi la început de drum, la cele frenetice, în picioare (indiferent de vârstă !)+
reluarea în cor, la unison/ imaginaţi-vă cum pot răsuna peste o mie de voci la
acea oră târzie din noapte, când sentimentele contopite în glas de iubire
capătă aroma rubiniului din cana cu vin ! /, a celor mai importante părţi
din şlagărele re, re, re-interpretate
magistral pe scenă de : Nica Zaharia, Magda Puskas şi Ducu Bertzi, Mircea
Baniciu şi Mircea Vintilă./De notat proba de virtuozitate a lui Mihai Neniţă,
la vioară. Cred că este la
fel de bun ca şi David Garrett, Charlie Siem sau André Rieu etc./ Un
eveniment remarcabil, de neuitat.
Imperfecţiuni :
Aceeaşi problemă
ca şi la Sinagogă :
mulţi spectatori gălăgioşi, du-te vino, vorbit la telefoane, foşnet de pungi cu
chipsuri etc., rumoare, zumzet, totul în timp ce pe scenă SE CÂNTA ! Pentru unii democraţia se confundă cu
nesimţirea. Nu înteleg de ce nu se pot plasa la intrări câţiva oameni de ordine
care să NU permită accesul în sală după începerea manifestării. Apoi, durata spectacolului - exagerat de
mare. Rezonabil rămâne un show de 2
maxim 3 ore, cu un antract de 15-20 min. Cum nu a fost vorba de cantautori de
acelaşi calibru, cred că ar fi fost posibil să se facă doua reprezentaţii, în două zile. 6 ore e mult
prea mult. Nici sonorizarea
nu s-a ridicat la înălţimea interpreţilor. Ştiu că în Sala polivalentă -
anti-acustică - e foarte dificil de scos un sunet de calitate. Se putea însă
face ceva, mai ales cu cele trei microfoane de faţă şi cu reducerea brumului
din bass. Folk înseamnă muzică şi poezie. Dacă nu se aud clar şi egal se pierde
aproape tot farmecul piesei.
Pe ansamblu, întâmplarea, excepţională ca
valoare şi semnficaţie, impresionantă prin prezenţa atâtor reprezentanţi de
marcă ai genului, aflaţi în ziua lor de graţie, totul merită cu prisosinţă
calificativul maxim AAA++.
În loc de
concluzii am să scriu patru nume : GAVRIL
ŢĂRMURE, MARCEL LUPŞE, MIRCEA OLIV şi
FLORIN SĂSĂRMAN. Mă bucur că sunt concitadinii noştri. Le mulţumesc şi-i
felicit pentru tot ceea ce fac. Profesionalism şi dăruire, dublate, cu
modestie, de un patriotism local continuu efervescent. Îi întreb aşadar simplu :
Pe
cand următoarea « întâmplare » culturală ?
Mircea
I.Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu