Duminică, 4
decembrie, Teatrul Studio al Universităţii de Arte din Târgu Mureş ne-a oferit
un impresionant spectacol de dans, muzică şi rostire de text în cele mai
surprinzătoare registre posibile.Regizorul şi profesorul, RADU OLĂREANU nu se dezminte nici de această dată. După succesul cu
music-hall-ul „Cabaret” din precedenta stagiune, iată o nouă montarea complexă,
de anvergură, ce urmăreşte să-i pună în valoare pe viitorii actori în cât mai
multe din ipostazele minunatei lor profesiuni. Fiecare partitură artistică este
o provocare.
Masterandul sau studentul e obligat să treacă de la plâns la râs,
de la un recitativ tragic la o secvenţă cântată în ritm de bolero, de pildă, de
la explozia senzorialului la mistica fanatică a banului care murdăreşte şi
perverteşte iremediabil sufletul omului. Radu Olăreanu îşi asumă riscul de a
readuce în actualitate piesa FRANK AL CINCILEA
a cunoscutului şi controversatului scriitor elveţian Friedrich
Dürrenmatt. La patru ani după „Vizita bătrânei doamne”, cea mai cunoscută
creaţie a sa, în 1960 autorul scrie această „istorie
a unei bănci particulare”, provocând un adevărat scandal pentru că şi-a
permis să spargă crusta fracului de intangibilă onorabilitate a băncilor şi
bancherilor elveţieni. Speculaţii mârşave, gangsterism, extorcări oneroase de
fonduri, cămătărie de cea mai joasă speţă şi crime, multe crime. O piesă-bombă,
un text extrem de dificil, o tramă suprarealistă pentru evoluţia tragică a
personajelor. A fost foarte rar pusă în scenă.Adevărul nu place. În general
supără. Friedrich Dürrenmatt a crezut cu obstinaţie că trebuie totuşi spus
pentru a nu se mai repeta. Criza profundă pe care o trăim astăzi demonstrează,
din păcate, că s-a înşelat deoarece„istoria se repetă”. Dacă ne gândim numai la
crahul băncilor americane şi e destul să înţelegem de ce este foarte actual
demersul lui Dürrenmatt. Radu Olăreanu a înţeles importanţa mesajului şi l-a
preluat, prezentându-ni-l, cu mult curaj, într-o manieră modernă unde accentele
de tragedie antică şi drama în sine, pot coexista cu interludii de comedie
bufă, de satiră şi scene de pantomimă, de umor autopersiflant. Efortul său este
cu atât mai lăudabil cu cât a încercat şi a izbutit să facă din FRANK AL
CINCILEA o piesă-şcoală, nediluându-i
defel valoarea. Este vorba de roluri-maraton unde actorul este obligat să
treacă de la agonie la extaz, să ilustreze aceste stări primare în mod credibil
şi să convingă spectatorul de veridicitatea textului dar şi de propriul
potenţial interpretativ. Nu intru în detaliile montării, plină la tot pasul de
surprize şocante, de la vizitele repetate în cavoul familiei la căţăratul pe
funie şi execuţiile live în fundal,
din dorinţa de a nu vă răpi plăcerea vizionării spectacolului. /Merită să-l
vedeţi. Am convingerea că o să vă placă. E o experienţă unică. Aşadar, nu o
rataţi./ Trebuie să evidenţiez prestaţia de valoare a masteranzilor: George
Sfîrăială, Cristina Lupu, Răzvan Chelaru, Eugen Neag, Nicoleta Dănilă, Radu
Tudosie, Alin Stanciu şi Maria Cozocea, precum şi a studenţilor: Andreea Ajtai,
Andrei Stan şi Iulian Săsăran. Foarte buni au fost şi studenţii de la
coregrafie, coordonaţi de Szőke
István, prestigios coregraf, cadru didatic al UAT. De notat complexa şi sugestiva scenografie care aparţine lui László Ildikó,
tot cadru didactic al UAT, ca de altfel şi Lucian Roşca care a realizat un
excelent aranjament muzical pe partitura compozitorului german Paul Hindemith. Pregătirea
muzicală şi ajutorul direct în cizelarea tehnicii vorbirii aparţin distinsei
doamne profesoareValeria Covătariu, -
fost cadru didactic universitar si rector al UAT. O menţiune specială merită şi
eleva Krisztina Bucşe - solistă la vioară, elevă în clasa a X-a a Liceului de
Artă din Târgu Mureş. În concluzie, am avut parte de o premieră remarcabilă, de
neuitat, ce demonstează încă o dată
seriozitatea cu care se munceşte în cadrul Universităţii de Arte din Târgu
Mureş. Sincere felicitări şi ...nu rataţi spectacolul.
Mircea I.Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu