A 14-a ediție a acestui prestigios
eveniment cinematografic ce se desfășoară în prima parte a lunii mai în toată
lumea, s-a derulat în acest an, pentru a doua oară și la Bistrița. Parteneriatul
dintre cele trei instituții - Primăria municipiului Bistriţa – aceasta a
finanţat întregul proiect – Inspectoratul şcolar judeţean Bistriţa-Năsăud şi
UBB Cluj-Napoca – Extensia Bistriţa – a funcționat corect. Tinerii amatori de
filme „ cu mesaj” au putut viziona în
condiții excelente peste 200 de scurt metraje, între 3-5 mai în Aula magna a
UBB- Extensia Bistrița.
Raportat la prima experiență, cea de
anul trecut, sunt de remarcat două aspecte. Primul se referă la calitatea și
diversitatea creațiilor cinematografice, net superioară și cu siguranță mai
interesantă. Cel de-al doilea vizează publicul, mai numeros ca în 2011 și mult
mai „specializat”. Este vorba de fani ai lumii imaginii, de la fotografie și
până la pelicula de autor. Au fost în total peste 110 spectatori și,
semnificativ, din aceștia 84 care au dorit să-și exprime votul atât la
secțiunea română cât și la cea internațională. S-a votat, altfel spus, în
cunoștință de cauză și cu mult interes.
O mențiune specială merită elevii din
clasele terminale din municipiu și studenții facultăților din Extensia
Bistrița, alături de colegii lor de generație, repet, pasionați ai domeniului,
veniți din Năsăud, Prundu Bârgăului și chiar Beclean.
Iată rezultatele votului 2012 de la
Bistriţa:
I. Secţiunea naţională – Locul I - filmul „Evoluție”, realizat de bistrițeanul Sorin Gabriel Aruștei; Locul II –
„Cap” şi III – pelicula „Spiridușii din Carpați”.
II. La selecţia internaţională -
Locul I – filmul englez – „Timeline”; locul II – „Fallen”/USA/ , iar locul III,
la egalitate de voturi, două pelicule: „0507”/GB/, şi „Murmuration”/tot
Anglia/. Nici de această dată nu au fost filme documentare ci artistice, de scurt metraj, dar de un profund şi sensibil mesaj!
Premiul publicului din
România – pentru selecția națională – va fi cunoscut în data de 20 mai 2012 pe site-ul www.trescourt.ro, iar cel acordat de
publicul fără frontiere – pentru selecția mondială – va fi dat publicității în
16 mai 2012, pe site-ul www.trescourt.com și pe www.trescourt.ro.
Nutrind speranța că celor prezenți
le-a plăcut și că vor face la rândul lor o popularizare corespunzătoare
festivalului, exprimăm sincere mulțumiri tuturor celor ce și-au adus aportul la
reușita manifestării, în numele celor trei instituții organizatoare, Primăria
municipiului Bistriţa, Extensia Bistrița a UBB- Cluj Napoca și Inspectorul
școlar județean Bistrița-Năsăud. A fost vorba de voluntariat și benevolat
pentru că vizionarea a fost gratuită.
Aducem de asemenea mulţumiri tuturor
reprezentanţilor mass-mediei locale care ne-au ajutat substanţial în
popularizarea festivalului.
Cu îmbunătățirile de rigoare vă invităm și în
2013 la a treia ediţie des FILMS TRES COURTS în municipiul Bistrița.
Mircea Seleuşan-Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu