În limba germană
termenul definește atât noțiunea de „cotidian” ,în sens uzual, cât și
periodicul tipărit sau on-line ce
apare astfel: zilnic, în fiecare zi. Nu este deloc întâmplător
subtitlul dat de scriitoare: „toată ziua
bună ziua”.
De ce Alltag?
Elena M. Cîmpan – unul din
scriitorii transilvani recunoscuți și apreciați în lirica și proza românească
de azi, președinte al Conexiunilor bistrițene – are
curajul de a reuni într-un volum original/conținut + format mic, „de poche”/, o
mostră sugestivă din pre/experiența acumulată, zile de-a rândul, în laboratorul intim al creației sale
literare. Acceptând ideea de confesiune aparte, literară, aș putea să
subintitulez „poche”-ul „secvențe ciné-vérité/vezi dinamica/ din atelierul
cuvintelor”. Suntem în ajunul creației. Pictorul își pregătește șevaletul,
muzicianul portativele. Scriitorul își încarcă „trusa” cu slove vii, separate
sau înlănțuite în sintagme. Totul e gata de acțiune. În forul său interior s-a
strigat deja „motor”. Declicul s-a produs și textul/proza, poezia/ începe să
curgă. Se întâmplă acel moment miraculos al creației. Unic și inimitabil de către
semeni, dacă este adevărat...Continuăm „filmul” și ne imaginăm cât de dificil
trebuie să fie, ștacheta fiind înălțată în Olimpul mult râvnitei perfecțiuni,
să pui, să așezi la locul lor „cuvintele potrivite”, renunțând cu regret la
multe altele. Actul pre-creației, apoi, imediat, cel al creației prime, rămâne
prin definiție secret. În genere, scriitorii se sfiesc să-l facă public. Marea
lor majoritate consideră că publicarea le-ar face un deserviciu. I-ar putea
pune într-o lumină defel favorabilă față de aura pe care și-au construit-o cu
atâta migală./Vezi facsimilele după textele sau șpalturile corectate și
re-recorectate de Balzac, Goethe sau Flaubert – publicate doar postum,
chestiune ce niciodată n-ar fi fost posibilă în timpul vieții lor/. Elena M. Cîmpan , suflet de poet, are
ingenuitatea copilului și al profesorului, totodată. Consideră că nu are nimic
de ascuns și așa ajunge să publice Alltag.
E clar așadar că
nu vorbim de o carte în sensul literar al cuvântului. Mai degrabă de „cuvinte”,
„sintagme poetice”, „texte” aflate într-un evident stadiu de lucru, la o
distanță mai mare sau mai mică de o operă literară împlinită. Iată câteva
exemple: „Câteodată , n-ai ce să faci cu
zilele acestea atât de lungi - /Câteodată n-ai ce să faci cu tine...”; „Azi
norii s-au întrecut în cele mai frumoase forme. Cred că a fost competiție între
ei. Sau vreun vernisaj pe care l-am vizualizat cu răbdare. Mi-a plăcut norul
din care tu te uitai la mine. Eu – nor mai jos”; „Tu ești în dimineața mea, în
seara mea. Dar cine e, oare, dimineața ta, seara ta?”; „Pământul se stâmpără
prin ploaie, ființa prin iubire/și/cerul de un roșu asfințit” și sugestiv
ca încheiere: „Ce fac? - Fac, mă pre-fac, mă re-fac, des-fac.../Asta
fac.”
Elenei M. Cîmpan nu-i e
frică de cuvinte și nici de „etalarea” lor în „cabina de machiaj” de dinaintea
începerii spectacolului. Alltag este un „bloc-notes” de
„exerciții literare” numai bun ca
„abecedar” pentru tinerii/ sau viitorii/ scriitori. Un pre-eseu, un fald de cortină
ridicat pe unde se discerne crochiul unei noi opere literare. Intuiesc că scriitoarea
întreprinde acest demers nu din dorința de a epata ci mai degrabă din respect
față de profesiunea sa de credință, de viața dedicată literaturii.
Să nu uităm nici
noi că... „la început a fost CUVÂNTUL !”.
Mircea Seleușan-Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu