Iată un articol publicat de marele nostru poet în periodicul TIMPUL,
la… 9 ianuarie 1879, cu titlul „Credem că destul am vorbit…”
„Cea mai superficială
socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut,
n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele
de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele
productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria
de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire – iar clasele improductive, oameni ce încurcă două buchii pe hârtie şi
aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de
măsură, dau tonul, conduc opinia publică/s.n./.(!)
Am admis legi străine în
toată puterea cuvântului, care substituie, pururea și pretutindenea, în locul noţiunilor:
naţie, ţară, român - noţiunea de om, de cetăţean al universului… Am creat o atmosferă
publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele
mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii
judeţene şi comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci
instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor
muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.
Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a mişcării bunurilor; ea e mai
adâncă, e socială şi morală. Fără muncă şi fără capitalizarea ei, adică fără
economie, nu există libertate.
Celui care n-are nimic şi nu ştie să
se apuce de nici un meşteşug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e/s.n./,
robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau
munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem
milionari făcând avere fără muncă şi fără capital nu mai e îndoială că ceea ce
au ei a pierdut cineva/s.n./.
Mita e-n stare să pătrunză orişiunde
în ţara aceasta. Pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei
vând sângele şi averea unei întregi generaţii…/s.n./. Oameni care au comis
crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece
viaţa la puşcărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti.
Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri(1 politici sunt
bugetofagii, gheşeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale,
dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.
Elemente economice nesănătoase,
jucători la bursă şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în
clasele superioare ale societăţii omeneşti… Justiţia, subordonată politicii, a devenit
o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate
de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază
însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l
în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii ci de interese
personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi,
drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării… Cauza acestei organizări
stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei organizare egală cu aceea a
partidei ilustre., ci Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie/s.n./.(!)
Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini;
libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă
egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice
mijloc de câştig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână
ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un
instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri
vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie,
a jocului de bursă, a minciunii.
Peste tot credinţele vechi mor, un
materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor
lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.
Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul
alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor/s.n./.”
Un singur gând: E șocant de actual! De-a dreptul dureros, nu-i așa? Și totuși ne despart 136 de ani!!!
---------------------------------------------------------------------------------
Sublinierile ne aparțin.
1) flibustieri = s.m. (Rar)
Hoț de mare, pirat care prăda în apele americane prin sec. XVII-XVIII. ♦ (Fig.) Hoț, pungaș. [Pron. -ti-er.
/ < fr.flibustier, cf. engl. fleeboster]./cf. DEX/.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu