Rândurile de mai jos le-am scris la sfârșitul
lunii mai, imediat după apariția celei de-a doua cărți a lui Klaus Iohannis – Primul
pas , despre care doream să fac o seamă de
consemnări. Nu am publicat nimic atunci pentru că s-ar fi interpretat că vreau
să-l „tămâiez” așa cum au făcut-o destul de mulți cameleoni ai tastaturii PC. Nu
fac parte din grupul de „aplaudaci” al președintelui. Nu am fost niciodată în
„solda” nimănui. Am simpatizat, la vremea
lor, cu Emil Constantinescu și Traian Băsescu și nu vă ascund, că din foarte
multe privințe, m-au dezamăgit. Isteria momentului a trecut, așa că acum pot,
în liniște, să vă supun atenției cele ce
urmează...
***
Și cea
de-a doua carte, Primul pas /Editura Curtea Veche Publishing – București,
2015/ demonstrează că „Neamțul” nu se dezminte. Nu cedează. Nu le înflorește.
Nu face „valuri”. Nu bate toba. Face doar ceea ce trebuie să facă. De
preferință în tăcere, la obiect. Punctual, energic și apăsat. Nu de alta, dar ca
să nu uităm de principiul „lucrului bine făcut”. Sunt prea multe chestiuni care
așteaptă la rând și nu-și permite luxul să mai reia ceva. Nu are și nici nu
urmărește „realizări spectaculoase”, „băsesciene”. Face politică dar nu este
politicianul-rechin, de tipul „comandantului de navă”, cu tentația machiavelică
a metehnelor politicianiste, în stare să-i sacrifice și pe cei mai apropiați
oameni „ai președintelui” pentru aș atinge scopul personal. El este la Cotroceni
pentru Români și România! Pentru nimic altceva!/ Această latură a
personalității sale nu se înțelege, nu pentru că ar fi greu de perceput, ci
pentru că, unii nu pot pur și simplu concepe că se poate să acționezi, să
lucrezi, în binele națiunii tale fără să ceri sau să aștepți vreun avantaj ,
sau alte foloase necuvenite!/ Jocul „demisiilor” nu o să-l facă niciodată. Iată
ce spune în carte: „În politică, dacă ai greșit, demisionezi, iar dacă ai de
ales între a fi mârlan și a câștiga, pe de-o parte, și a fi om corect și a
pierde, pe de altă parte, eu aleg
corectitudinea. Referirile
mele la etică și la o etică profesională au fost constante, inclusiv în
campanie, și sunt convins că pentru mulți dintre oamenii care m-au ales, acest
lucru a fost hotărâtor. Pentru mine este foarte simplu: e felul meu de a fi.”
Vrea și va avea rezultate!
Fac afirmația cunoscându-i bine pe Sași, sau Nemți, cum
le place unora să le spună. Are răbdare de elefant și eficiența unui întreg
mușuroi de furnici, atunci când își durează o casă nouă. Timpul ne va oferi
suficiente dovezi și-i va liniști chiar și pe cei mai sceptici, mai neîncrezători decât Toma necredinciosul. Veți
vedea.
Cred în România. Vreau ca destinul său să se schimbe în
bine. Atât.
Klaus Iohannis este omul ce poate să producă această
metamorfoză, nu doar să facă gălăgie, vorbind apăsat, chiar tare , despre ea și
gata...Cine, ce ne spune că suntem pe calea cea bună? În primul rând persoana. Are alura și
charisma de Președinte. Are cei 7 ani de acasă. Are o școală de fizician făcută
de-a binelea, la o univesitate de prestigiu. A lucrat mai mulți ani ca dascăl
la catedră. A fost primarul unui oraș pe care l-a transformat într-o capitală
europeană a culturii. Nu s-a amestecat în jocurile de „gheșeftari” ale
politicienilor sau în dominoul diabolic al serviciilor etc. În al doilea rând, își
aduc obolul chiar adversarii săi din presa tipărită, sau on-line pe internet, din emisiunile Tv ori
de radio. Sunt mai numeroși, mai nervoși
și mai vocali, semn că au presimțit că schimbările ce au început să se
petreacă vor fi... ireversibile.
Au foarte multe de pierdut și /re/acționează după dictonul din vremea dictatorilor
: „după noi potopul”!Pe ce mizează? Pe factorul timp și pe mutațiile „vizibile”.
Fals! Nu poți să-i pretinzi unui singur om să asaneze o „mocirlă” colmatată în
25 de ani – ce spun?!, în 70 de ani! – în
doar câteva luni! „Aveți/ să
avem/ puțintică răbdare” – ne învață Nenea Iancu...
Cartea sa Primul
pas /Editura Curtea Veche
Publishing – București, 2015/ este o continuare a volumului Pas
cu pas din 2014. Dezvăluie informaţii din culisele campaniei
electorale şi din primele zile ale mandatului de preşedinte interferate cu
multe cugetări originale despre lumea politică de la noi. Volumul acoperă
„intervalul 20 septembrie – 22 decembrie 2014, adică de la depunerea
candidaturii și până în prima zi de exercitare efectivă a mandatului de
Președinte al României”.
Iată câteva citate, sugestive :
„Primul pas este cel mai greu de făcut, iar acesta este un adevăr care,
indiferent cât ar fi de tocit, rămâne valabil pentru orice început. Gest
imprevizibil, încărcat de o energie aparte, are forța de a schimba cursul
lucrurilor (...) Victoria mea la alegerile din noiembrie 2014 a fost un astfel
de prim pas (...) Acest prim pas nu a fost însă numai al meu: el poartă semnul
pe care, prin vot, românii l-au dat pentru a arăta limpede că îşi doresc o altă
direcţie, un alt model de viaţă şi un alt fel de politică”, din Cuvânt
înainte.
„Eu cred cu
toată puterea că ideile pot schimba lumea.”
„Pe 16
noiembrie am ales să ne deplasăm dintr-o zonă inertă, lipsită de anvergură,
către un punct din care speranța are un temei, iar încrederea în reușită capătă
un sens real. Primul pas este
povestea acestei alegeri.”
„Mi-am depus candidatura la alegerile prezidențiale în
ziua în care Bucureștiul împlinea 555 de ani de atestare documentară, la 20 septembrie
2014.”
Dl. Gabriel Bejan de
la România liberă – autorul uneia dintre cele mai pertinente
analize a tomului lui Klaus Iohannis - notează următoarele :
„Am citit „Primul
pas“, lansată în acest weekend la Bookfest de Klaus Iohannis, pentru a vedea
dacă actualul preşedinte urmăreşte doar să câştige nişte bani din vânzarea
cărții sau, dimpotrivă, vrea să ne spună ceva, într-un moment în care din ce în
ce mai multă lume îi cere să renunțe la tăcere şi să se implice activ în viața
societății. Ca o paranteză, cine vede acum comentariile negative ale oamenilor
de pe contul său de Facebook s-ar putea întreba, pe bună dreptate, dacă este
vorba despre aceeaşi persoană care făcea băi de mulțime în seara zilei de 16
noiembrie 2014. Cum am mai spus-o însă şi altădată, nicăieri popularitatea unui
politician nu se pierde mai uşor decât în România, iar asta ar trebui să fie
prima lecție a unui premier sau preşedinte din această țară”. Nu pot
să fiu de acord cu dl. Bejan deoarece tot dumnealui, sau alți confrați + toți
politicienii adversari, ar fi sărit ca arși dacă l-ar fi imitat pe Traian
Băsescu, devenind „președinte jucător”. Ar fi început sarabanda „suspendărilor”
de care România, cu certitudine, nu mai are nevoie. Astăzi se poate vedea că
încet, dar sigur, s-au produs niște schimbări structurale, fără multă zarvă,
dar cu efect seismic în straturile corupților din zona puterii : întărirea
justiției, schimbarea șefilor principalelor servicii de siguranță ale statului,
schimbarea amabasadorilor în punctele cheie ale mapamondului, respingerea unor
documente ale executivului, lipsite de noimă și eșafodaj economic, deferența,
verticalitatea și eficiența în reprezentarea internațională a României etc. „O altă observație – mai spune dl. Bejan
- care mi se pare importantă este aceea
că Iohannis îi vede pe Traian Băsescu şi Victor Ponta ca făcând parte din
acelaşi sistem, de care se dezice vehement. Face multe conexiuni între cei doi,
nu numai în contextul campaniei electorale, şi consideră că îndemnul fostului
preşedinte către propriii alegători de a nu-l vota pe Ponta în turul al doilea
nu a fost menit să-l ajute, ci doar să atragă din nou atenția asupra războiului
Băsescu-Ponta”. Aici are dreptate dl. Gabriel Bejan, fiindcă și
Președintele notează în cartea sa: „Focurile încrucişate care mă vizau şi
dintr-o parte, şi din cealaltă sunt indicii puternice pentru un blat Ponta-Băsescu, dar nu am
nici până în ziua de astăzi o dovadă indubitabilă în acest sens." Nu îmbrățișez însă, întru-totul, opinia jurnalistului României libere când afirmă : „În primul rând, preşedintele ne dă de
înțeles că nu este dispus să asculte de prea multe sfaturi atunci când ia decizii,
cu excepția celor venite din jurul oamenilor săi de încredere, cu care se află
pe „aceeaşi lungime de undă“ şi care „l-au convins de competența lor“. Pe unii
dintre aceştia îi numeşte explicit, cum este cazul controversatului Dan
Mihalache, despre care spune că este „omul împreună cu care a conceput campania
electorală“. [Și eu îl văd la fel pe dl. Mihalache. Nu-l cunosc personal,
dar m-a dezgustat prestația de mahala a acestuia la mai multe televiziuni
dinainte de campania electorală de anul trecut. Nu cred că aducerea sa la
Cotroceni a fost cea mai bună alegere!]. De
altfel, pomeneşte destul de puține nume în carte la capitolul „aprecieri“.
Poate surprinzător, dar Alina Gorghiu, cea pe care a susținut-o să-i ia locul
în fruntea PNL, nu pare a se număra printre apropiații preşedintelui, [Cred
că Președintele s-a ferit să reediteze cazul Elena Udrea !] fiind amintită doar trecător, în contextul
alegerilor pentru conducerea partidului (...) Pe de altă parte, cele mai dure
cuvinte sunt folosite la adresa lui Victor Ponta, despre care spune că „ar face
orice pentru Putere“ sau că „este reprezentantul unui sistem corupt“. Iohannis
sugerează că nu este dispus să uite campania mizerabilă dusă de premier şi PSD
împotriva sa, dar nu ne dă nici un indiciu despre ce va face mai departe din
acest punct de vedere. Între Klaus Iohannis şi Victor Ponta nu va exista
vreodată vreo relație, iar dezgustul preşedintelui față de tot ce reprezintă
Ponta este mai mult decât evident. Cel puțin aşa dă de înțeles preşedintele.
Iohannis a vrut, prin această carte,
să-şi dezvăluie unele dintre preocupările şi planurile sale de viitor, dar a
făcut-o într-un mod neobişnuit. Poate chiar superficial. Preşedintele priveşte
lucrurile de la suprafață, nu intră în detalii şi chestiuni concrete. Există
astfel riscul ca efectul să fie altul decât cel scontat, dovadă fiind şi
criticile numeroase de pe contul său de Facebook”. Referitor la „indicii”,
la „absența chestiunilor concrete”, dl. Bejan nu-i cunoaște pe „nemți”. Ei
vorbesc mult mai puțin și fac tot ceea ce-și propun. Nu uită nimic, puteți fi
siguri. Nici vizavi de Victor Ponta nu se dezminte. Uitați-vă câte s-au
întâmplat din mai, de la apariția cărții și până acum. Fără scandal și fără teatru
băsescian. „Descoperirea” lui Gabriel
Oprea vorbește de la sine ! După prima, va urma și a doua operație la
genunchi și pe urmă...vom mai vedea. Aș dori să mai rețin câteva secvențe din
declarațiile Președintelui de la lansarea de la Bookfest din 23 mai a.c.: „Chiar
la începutul campaniei, dacă vă amintiți, am decis să scriu o carte pe care am
considerat-o un instrument foarte potrivit pentru a face cunoscute câteva lucruri
despre mine, despre cum am ajuns în politică și cum văd mersul în spațiul
public(...)Acum am scris o carte din cu totul alte motive. Primul, sigur, am
promis cititorilor mei la ultima lansare, aici la Expo, că voi adăuga un
capitol care descrie campania electorală. Și asta am vrut să fac. Campania
electorală a fost o perioadă complicată, intensă, dificilă, energizantă,
paralizantă și totuși cred că pentru cei care au fost cât de cât conectați la
ea, a fost o perioadă interesantă. Pentru a nu uita cum a fost această campanie
electorală am vrut să scriu, am vrut să rețin în scris aceste lucruri. Am vrut,
pe de altă parte, să nu se piardă câteva concluzii pe care le-am tras și eu și
alții în campanie. Din acest motiv am vrut destul de repede după acea campanie electorală
să rețin în scris ideile. În general, știți că memoria ne joacă feste și cu cât
așteptăm mai mult de la trecerea unui eveniment până să reținem concluzia, cu
atât mai mult se schimbă memoria acelui eveniment, apare ceea ce psihologii
numesc filtrul roz. Dupa un timp suficient de lung aproape orice ni se pare că
a fost o experiență plăcută(...)A fost o campanie care, prin felul în care s-au
manifestat majoritatea candidaților, își avea loc mai degrabă la începutul anilor ˈ90, o
campanie brutală, necizelată, cu atacuri directe la persoană, cu găleți de lături
turnate peste capul unor candidați, mai ales acestui candidat. Aceste lucruri
am vrut sa le rețin. Această campanie,
cu toate părțile negre, negative pe care le-a avut, pentru mine a fost extrem
de energizantă. Și atunci vreau să spun și de ce și care a fost, totuși, partea
foarte frumoasă a acestei campanii. Partea foarte frumoasă a acestei
campanii au fost oamenii. Oamenii cu care m-am întâlnit, zeci de mii de
oameni cu care m-am întâlnit direct in campanie, contactul cu toți acești
oameni mi-a dat foarte multă încredere, mi-a dat foarte multă energie. Și atunci,
paradoxal, campania a fost și urâtă și frumoasă. Și la final am avut o energie
deosebită pe care am primit-o, în definitiv, de la alegătorii care au fost de
partea mea, și nu au fost puțini. Vă amintiți că primul tur nu s-a terminat
extraordinar de bine pentru mine, pierdusem primul tur, dar atunci a apărut
ceva ce nu a fost prevăzut de nimeni, acel val de simpatie pentru mine și acea
dorință de schimbare inițiată de inabilitatea sau disprețul Guvernului, cum
doriți, față de românii din diaspora. A aparut un val în diaspora și, în mod
paradoxal, dacă un val de obicei, pornește din centru și se duce mai departe,
acest val a venit de departe și a ajuns în centru, aici și a contribuit la acea
rasturnare de situație spectaculoasă care a dus în final la un vot care a fost
incredibil, un rezultat care nu a fost prevazut de nimeni și care mi-a adus mie
peste șase milioane de voturi. Acestor peste sase milioane de romani care
m-au votat le-am dedicat cartea. Nu numai lor le mulțumesc, le-am mulțumit
și le mulțumesc și celor care nu m-au votat, le mulțumesc fiindcă au mers la
vot. Participarea la vot s-a situat la o cotă enormă, aproape 65% dintre
alegători au fost la vot. Este un lucru extraordinar de important să se voteze
când sunt alegeri...”
Le dau dreptate, d-lui Gabriel
Bejan și confraților săi din presa scrisă și audio-video : Klaus Iohannis
nu este un scriitor ! Va fi probabil un foarte bun memorialist. Primul pas nu este un roman, nici o epistolă și cu atât
mai puțin vreun „plan de măsuri” – cum stupid au cerut unii condeieri.
Volumul-urmare
a primului, Pas cu pas, e mai
degrabă „caietul de schițe” al pictorului. În plimbarea sa prin „târg” acesta
reține, în tușe rapide, precise, fără pretenția viitoarei opere de artă, ceea
ce trăiește, vede, întâlnește, pățește, spre a avea elementele constitutive
pentru feedback-ul așteptat, plus remember-ul de care toți avem nevoie. Apoi
acasă mai apar, firesc, adnotările,
opiniile, despre cele schițate. Așa e, memoria îți joacă foarte multe feste și
te lasă când te aștepți mai puțin. De aceea Primul pas se va dovedi foarte util în furnizarea viitoarei
argumentații a Președintelui.
Cele mai izbutite rămân
pasajele care se referă la „partea urâtă” a campaniei electorale. Acestea
surprind emoția viitorului președinte,
starea de neplăcere, de greață față de astfel de „adevăruri” ale
României, în mocirla cărora ne-am dus existența peste 70 de ani ! Este
indirect sugerat că se va confrunta cu ele și că va amputa și „cauteriza” hidra trecutului.
Nu va fi o cale ușoară.
Repararea, restaurarea „adevărurilor” în fine, în favoarea nației noastre va fi
o întreprindere extrem de dificilă. Președintele va întâmpina opoziție la toți „pașii
următori”. Vorba lui Tămaș Remus, un comentator de pe Facebook : „Este o luptă grea să stai între atâția
lupi, să reușești să-i ții la distanță și să realizezi ce-și dorește poporul” !
Așa este. Președintele va găsi însă soluția
și România va ieși din marasmul acestui avatar dantesc în care, de peste 70 de
ani, „o adânciră barbarii de tirani”.
Mircea
Seleușan-Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu