CULTURĂ - De la CASĂ la PALAT?!

Drumul spre iad e pavat cu bune intenții - se știe.

Ieri am ieșit la o plimbare în centru. Se simțeau primii fiori ai primăverii. Soare stângaci, dar soare! și o iarnă pe picior de plecare, cu ariergarda terfelită de copiii ce alergau slobod pe tăpșanul din jurul bisericii. Pas cu pas, cu aparatul de fotografiat la mine am ajuns, de pe pasajul central la...Casa de cultură. Acum restaurată, zugrăvită, în haine de sărbătoare, așteptându-și inaugurarea de săptămâna viitoare. Se monta scena în fața clădirii iar înăuntru, o echipă puternică de fete oacheșe, dădea zor cu curățenia primenitoare a deschiderii.

E frumos!

Un obiectiv drag mie și cred, tuturor bistrițenilor, arată în fine,  b i n e! De secol XXI! M-am bucurat din tot sufletul./Vezi imaginile alăturate/. Felicitări edililor și celor implicați direct în lucrările de consolidare, restaurare și reparații!

Nu mică mi-a fost uimirea când pe frontispiciu am citit - PALATUL CULTURII!

Din start țin să precizez: ceea ce voi spune mai jos,  NU este nici cu iz politic și NICI vreun mascat „atac la persoană”, cum se poartă în aceste vremuri atât de...venețiene.

Cultura se face din suflet pentru suflet(e), numai cu inima, cu mintea și cu bunul simț! Oricare din aceste cerințe e desconsiderată, nu mai putem vorbi de Cultură. De aici derivă firesc și echilibrul și măsura. Exagerarea, fie ea foarte fină - cu gând de bine, inițial, dar întotdeauna din rațiuni extraculturale! - e stridentă și se vede! Deranjează și de cele mai multe ori duce totul în derizoriu și ridicol. Repet, chiar dacă la bază a stat o „bună intenție”.

Fără să caut prea mult să aleg, în plan universal, vorbesc de „Palat” când mă raportez la Versailles, Avignon, Louvre, Buckingham, Schoenbrunn etc. La noi în țară, mă pot gândi la Palatul Culturii din Iași, sau mai aproape, la cel din Târgu Mureș. E vorba de dimensiuni, compartimentare, vechime istorică, destinație, secții ș.a.m.d. Bineînțeles că vreunul din prietenii mei, mai hâtru, ar putea, luându-mă peste picior,  să-mi vorbească și de „palatele de la Turda” sau de cel cu „leii de aur” al lui Gigi Becali, că doar tot „palate se cheamă!”. În aceeași notă ironică, Ghiță vânătoru', amicul meu de la AJVPS, ar putea să remarce că bietul Curcan, chiar dacă se urcă pe grămada de lemne din ogradă și se înfoaie din toți bojocii, deschizându-și coada, cât de tare poate, tot nu e... PĂUN!

Un lucru e cert: Bistrița a avut, are și va avea o mândră CASĂ DE CULTURĂ - KULTURHAUS - încă de pe vremea sașilor și așa trebuie să rămână! Nici „complex”/nu-i vitamină!/, nici „centru”/ nu-i acolo, și nu-i o locație sportivă, sau zootehnică! - iertați-mă/. Ah, vrem să se distingă de altele similare? Foarte bine, o denumim, de pildă... „Liviu Rebreanu”. Marele scriitor al județului nostru, preumblat și prin Bistrița, a avut tangențe și cu teatrul, și cu scena.

Îi rog așadar pe cei îndrituiți  să renunțe la această prețioasă denumire și să revină, firesc, la ceea ce știm cu toții că înseamnă acest așezământ!

În rest, să auzim numai de bine și aștept cu nerăbdare deschiderea și evenimentele culturale din zilele de 1- 4 martie 2016.

Mircea Seleușan-Bătrânu