joi, 18 august 2016

SEMNAL - FAPTE NU VORBE

/Textul acesta este din 27 iulie a.c.. Scadența a fost în 15 august, de Adormirea Sfintei Maria. Am zis și mă țin de cuvânt: am tras linie. Rezultatul? 2 persoane sunt în convalescență și știu că se vor face bine. Alt om, de 82 de ani, chinuit de „boala uitării”, după doi ani de tristă suferință, a trecut la cele veșnice. Copiii rămași pot răsufla ușurați. Durerea și povara grijii permanente le-a fost luată și lui și lor...Câte alte exemple puteți adăuga și dumneavoastră? Bilanțul celor 18 zile  de acțiune și un gând pios și bun, cu credință în bunul și iertătorul Dumnezeu, este unul POZITIV! De aceea vă propun să continuăm până în 7 ianuarie, după Bobotează. Firește în aceleași condiții, de anonimat, de pace și de implicare altruistă...Citiți, recitiți textul.../

*** 

Citeam deunăzi punctul de vedere al unui om de știință cu scaun la cap.

E clar - a constatat el, după o serioasă analiză - că Terra a intrat într-o altă perioadă de evoluție, deloc  îmbucurătoare. Tot ce ni se întâmplă rău - cutremure, tornade, inundații, canicule, boli, erupții surpriză etc. - ni se datorează! Nu, nu e vorba numai de savanții sau liderii dezaxați, ci de noi toți! Puterea gândurilor și a acțiunilor noastre negative este dezastruoasă. Mai rea decât nu știu ce bombă nucleară! Dacă vrem o imagine mai completă, aproape apocaliptică, mai adăugăm Issis, Nisa, Rouen, Paris, München, Turcia și uite cine suntem și ce pățim. Suntem toți interconectați cu toate formele de viață și cu ambientul, aparent amorf, de pe planetă, din sistemul solar și apoi din galaxie, univers! Nu suntem nici singuri și nici „buricul pământului”! În noi coexistă două forțe: binele și răul. Dumnezeu, dacă-l credem, ne învață că trebuie permanent să le păstrăm în echilibru. De foarte mulți ani încoace, datorită lăcomiei, invidiei, banului, setei de putere și tentației diavolului de a face pe „ucenicul vrăjitor”, iluzionându-ne că am putea deveni noi, Creatorul!,  balanța s-a  înclinat prea mult înspre cea de-a doua!
Rezultatele se văd!
Ca simpli indivizi, cei mai mulți dintre noi, nu conștientizăm dualitatea noastră ontologică. Ni se pare că totul merge de la sine, indiferent ce am face. Fals! Forța e activă și devine vizibilă dacă e acționată de cât mai mulți dintre noi, de-o-dată,  într-o deplină concordanță și unitate. Cu cât suntem mai mulți, cu atât efectul e mai mare! Dacă toți vrem răul cuiva, rău se va /și ni se va/ întâmpla! Dacă vrem binele, bine va fi pentru toată lumea și implicit pentru natura înconjurătoare! Aceasta e lecția bunului Dumnezeu pe care chiar și omul de știință o recunoaște și o așează la baza argumentației și explicației celor întâmplate. E adevărat, răul viețuiște mai ușor deoarece tentația infernului e, de când omul, ascunsă în borcanul cu miere. Pentru „bine” trebuie să te concentrezi, să muncești și, de cele mai multe ori, să renunți la câte ceva. Nu prea place. Dar ce satisfacție imensă îți procură dacă l-ai realizat!
Spre exemplificare, iată un caz. Nu, nu nominalizez fiindcă ar însemna să greșesc și eu. Cunosc în județ la noi, două așezări rurale limitrofe. De ani de zile, parcă în ultima vreme și mai evident, într-o localitate sunt numai necazuri: inundații, alunecări de teren, dezastre naturale, sau opusul: secetă nejustificat de mare, incendii, accidente grave și chiar...tornade. În cealaltă comunitate nimic din toate acestea...Zilele trecute, la Beclean, un prieten îmi spune, venind vorba de o ploaie năpraznică abătută de curând asupra satului cu probleme, că... „așa le trebuie, că sunt oameni ai dracului, invidioși, hapsâni și puși pe căpătuială”! E păcat. E rău, mai ales că nu este nici pe departe un caz singular.
Iată de ce fac următoarea propunere: Fapte nu Vorbe!
Începând din această clipă să ne concentrăm TOȚI pe ideea de BINE! Gând, acțiune, atitudine și realizare! Să o ținem așa, cu ajutorul Demiurgului nostru, fără niciun rabat, oricât de dificil ar fi, pentru început, până de Sfânta Maria, în 15 august. Acolo să tragem o linie și, cinstit, să vedem ce am realizat. Dacă rezultatul va fi pozitiv - așa ar trebui să fie! - avansez ideea să continuăm până la Crăciun ș.a.m.d.
Ce ziceți? Reușim?
Mircea Seleușan-Bătrânu  

P.S.

Atenție! Nu e vorba nici de bigotism sau fanatism religios. Nu e o chestiune o b l i g a t o r i e! Îi rog pe cei sceptici să se abțină de la comentarii. Nu e vreun concurs și nici nu se va face nimic public...Faceți, în fiecare clipă FAPTE BUNE! GÂNDIȚI numai de BINE! În fiecare zi, la 12 fix, la amiază, acționând TOȚI împreună să creăm un maxim de influență POZITIVĂ asupra a ceea ce ni se întâmplă. Sigur, sănătatea cuiva se va ameliora, vremea mare și rea se va mai domoli și cei puși pe rele vor simți o opreliște, ca o barieră fizic resimțită. Dacă mai sunteți și creștini, în acea clipă magică adăugați simplu, din inimă: DOAMNE AJUTĂ! 
Asta-i tot...Nu vor bate tobe și nu va fi vorba de televiziuni și recompense. Anormalul ne va părăsi ca un vis urât...Acesta e câștigul. Vă mulțumesc.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu