Ștefan Colceriu este doctor în filologie clasică (greacă
veche și latină). A beneficiat de studii la universitățile din Leuven (2005),
Fribourg (2006-2007), Leiden (2009) și Zürich (2011), fiind bursier al
Confederației Elvețiene și al Colegiului „Noua Europă”. E cercetător la
Institutul de Lingvistică al Academiei Române.
***
 |
Foto: Regele Mihai în exil în anul 1948/Guliver Getty Images
|
La ora la care scriu textul de față, Casa Regală anunță
printr-un comunicat de presă că Regele a primit Sfânta Împărtășanie și că
sărbătoarea Sfinților Arhangheli, a Sfinților Voievozi, cum e supranumită în
tradiția românească, îl găsește pe Majestatea Sa în stare de suferință. Clipele
acestea, când suveranul e pregătit să plece, dar e încă cu noi, legitimează
așezarea vorbelor noastre în prezent.
Odată cu Regele Mihai se sting
ultimele licăriri ale unei lumi și se instalează, definitiv, o falie istorică
de netrecut. Regele, așa cum trăiește de șaptezeci de ani, departe de țară,
hăituit, hulit, în stoică nevoință, este, prin natura lui atașantă, demnă și
limpede, garanția legării României la valorile spiritului european.
În mod fericit, un suveran al țării în care ne-am născut
cultivă firesc în persoana sa virtuțile care așază o națiune în rândul lumii
civilizate. Fapt care a fost sesizat de
oamenii țării de la bun început și care l-a făcut atât de iubit pe Rege din
tinerețile lui. De la studenții care se legau cu disperare de porțile Palatului
Regal în 1945 ca să-și apere suveranul de ciuma roșie instalată cu forța în
România, la copiii și nepoții acelora, care îl întâlneau miraculați, după
patruzeci și șase de ani, de Paști în 1992, și invadau străzile Bucureștiului,
românii îl țin pe Rege în inima lor ca pe nici un alt român în viață. Și o fac
pentru că găsesc în el coerența morală, atât de rară, între persoană și oficiu.
Regele Mihai este, în lumea
instituțiilor politice și în societatea monarhilor moderni, un exemplu absolut.
Un observator neavizat s-ar putea apleca asupra nedreptăților istorice pe care
o fire atât nobilă a fost nevoită să le îndure de-a lungul întregii sale
existențe. Însă lecția vieții acestui om, pentru sine și pentru ceilalți, nu
este una tragică, ci una de natură morală. Regele a arătat, trăind în felul lui
neostentativ, cum poți rămâne consecvent acelorași valori care te legitimează
ca persoană și ca suveran în ultimă instanță, adică pentru atei în sistemul de
referință al legii morale, iar pentru credincioși, înaintea lui Dumnezeu.
Regele este un model pentru că,
în ciuda faptului că a avut o relație dificilă cu vanitosul său tată, în ciuda
faptului că a domnit, atât de tânăr, într-o perioadă neagră a istoriei noastre,
în ciuda faptului că a fost azvârlit din țară ca ultimul trădător, în ciuda
faptului că a trebuit să-și înjghebeze, sărac și abandonat de toată lumea, un
trai chinuit, în ciuda faptului că a fost din nou alungat din țara lui cu
kalașnikovul în piept, în ciuda faptului că i-au fost aruncate cele mai
mizerabile ocări, în ciuda tuturor acestor înjosiri, despre care știm acum că
l-au durut teribil, Regele Mihai a rămas suveranul propriei umanități și
conștiința nepătată a țării sale.
Regele însă nu a adoptat această
atitudine pentru că ar fi o fire rigidă, orgolioasă, masochistă, neadaptată la
realitate sau, dimpotrivă, extrem calculată. Regele nu este o tristă figură
donquijotescă, nu e un fantast.
Regele Mihai are, în stilul lui
direct, clar și firesc, discernământ, o formă de rară inteligență inspirată
care îți spune cum să tratezi clipa ca să nu pierzi veșnicia, cum să-ți
cumpănești persoana și slujirea față de ceilalți, cum să recunoști lucrarea
binelui în spatele spectaculoasei butaforii a răului.
Coerența
morală și discernământul sunt farurile tot mai palide ale unei lumi tot mai
îndepărtate de noi.
Am fi înclinați să spunem, ca la începutul textului de
față, că odată cu stingerea Regelui, aceste
lumi se vor stinge și ele, iar
continentul acela tot mai îndepărtat se va scufunda fără urmă.
Un asemenea gând
însă ar fi o trădare a exemplului de speranță pe care ni-l lasă Regele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu