Nu știu de ce, dar întotdeauna, ceea ce e bun și super-frumos,
trece repede, nedrept de iute, ca o
secvență de film, rulată pe forward,
pe repede înainte. Așa s-a întâmplat și luni seara, 11 decembrie, la Centrul
Cultural DACIA, în sala Valeria Peter
Predescu. (Mă și gândeam, ce
bucurie pe sufletul Valeriei să aibă parte de atâtea momente muzicale, de
neuitat…e, sper, o mică recunoaștere și mulțumire peste timp!).
La ora 18,00 m-am
reîntâlnit cu Ștefan POP, marele nostru tenor, azi artist de primă mărime,
devotat scenei lirice din lumea întreagă. Nu uită însă, ca și scumpa de Anita
HARTIG, soprana de aceeași magnitudine, să facă cinste meleagurilor bistrițene,
de unde a început - cum să-i spun, oare ? - dificilul „urcuș” spre afirmare. Cred că așa,
e mai corect și mai cinstit, fiindcă, dincolo de scânteia pusă de Dumnezeu în glasul lor, este muncă și
iarăși muncă, ore obositoare de repetiții și de călătorie, plus multele
adeversități ce-și fac simțită prezența și în lumea rarefiată, a artei marii
scene lirice. Nu vă ascund ce bucurie am resimțit. Pe scurt : muzicianul,
omul de, pentru spectacol adevărat, managerul Centrului pentru Cultură al
județului nostru, l-am numit, v-ați dat seama, pe Gavril ȚĂRMURE, l-a invitat
pe Ștefan POP să ne colinde, cum numai el știe să o facă, de la bistrițean, la bistrițean,
acum, în uvertura Sărbătorilor Nașterii Domnului. Inimos și dăruit show-ului,
Gavril Țărmure i-a și prezentat, deschizând seara magică, în cuvinte
emoționante pe artiștii canto-ului românesc.
După 18 ore de
zbor neîntrerupt cu avionul, de la Seul, unde a participat la un mare concert
de operă, practic din celălalt capăt al lumii !, a ajuns alaltăieri
noaptea la Cluj-Napoca, i-a rugat pe artiștii și bunii săi prieteni, ( & „Friends” – de pe afiș) :
Marius SÂMPELEAN – bariton și Sergiu CHIRILĂ – tenor - acesta a asigurat la
sintetizator și acompaniamentul - i-a
rugat, ziceam, să-l însoțească pentru această seară de basm, la întâlnirea cu
bistrițenii săi iubiți ! Și ce seară a fost !
Ștefan POP nu s-a schimbat. Succesul și recunoașterea internațională, binemeritată, nu i s-au suit la
cap. L-am rugat să vă adreseze video un gând de bine, dumneavoastră,
cititorilor BISTRIȚEANUL.RO și o urare
de Crăciun, tuturor bistrițenilor și conjudețenilor săi. A făcut-o, cum altfel,
decât din inimă ! E modest și conștient că Providența l-a înzestrat cu
acest minunat talent, această voce puternică și miraculos de nuanțată, aflată
acum la maturitatea expresiei muzicale și artistice, pentru „a da mai departe acest glas publicului, lumii,
de la suflet pentru suflet” !(Am făcut mai multe înregistrări video
tocmai spre a asculta și a vă convinge că nu am exagerat deloc în scurta mea caracterizare).
Prezențe îndelung
aplaudate au fost și baritonul, cu inflexiuni joase în voce, de foșnet de
pădure, Marius SÂMPELEAN și tenorul Sergiu CHIRILĂ, cunoscut de la „Românii au
talent” care ne-a impresionat prin interpretarea personalizată, cu succes, a
celebrului cântec moroșan „Vin colindătorii”, modernizat și popularizat de
Tudor Gheorghe.
Ce s-a
cântat ? De la „Stille Nacht”/„Noapte de vis”/, „Trei Păstori”, la „Cântecul
pribeagului” : „...bate vântul/vânt de țară/și te lasă pe afară !”,
apoi, mai multe variante de „LER”, „Nunta din Cana Galilei”, un colind sălăjean
pe care nu l-am mai auzit : Adam exprimându-și regretul după grădina
Raiului, cântat cu mult har de tânărul Sergiu CHIRILĂ, „Viță verde iadără” – în
trio, „Ziorel de ziuă”...Seara s-a încheiat cu „O ce veste minunată”. A
fost o seară „în familie”, cum i-a plăcut lui Ștefan POP să-i spună. Publicul a cântat alături de artiști și
i-a ovaționat la scenă deschisă, minute în șir. Ce bucurie ! Ce
satisfacție sufletească înălțătoare ! Nu știu când s-a făcut ora 20,30. Am
plecat de la DACIA „pe aripile muzicii”.
Scriu aceste rânduri, târziu în noapte și în fața ochilor am imaginea florii de
soare, cea din tablourile Victoriei Fătu-Nalațiu. Aceea – dacă-i cunoașteți
pictura știți imediat la ce mă refer – unde florea râde toată, lăsând să curgă
înspre cer și soare seva pământului ce i-a dat viață. Ei bine, așa este și
zâmbetul marelui nostru tenor ȘTEFAN
POP.
Mulțumesc ȘTEFAN,
MARIUS și SERGIU pentru acest minunat debut de Sărbători ale Crăciunului !
Mai jos aveți și linkurile cu filmulețe puse pe Youtube + pozele xu acești oameni minunați din seara de 11 decembrie 2017...
Cine a fost „acasă” în Sala Valeriei, mă
înțelege. Cei ce ați absentat puteți regreta pentru că „nici nu știți ce ați
pierdut” ! Măcar acum, nu uitați că, în această seară e prezent în
Bistrița, pe scena Palatului Culturii – Corul
Național de Cameră „MADRIGAL - MARIN CONSTANTIN” dirijat de Ana Ungureanu, care
nu mai are nevoie de nicio prezentare. Nu lipsiți !
Mircea Seleușan-Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu