Îmi pare rău, dar textul implică aceeași cerință:
18 +
18 +
Are conținut și LGBT și se potrivește doar ADULȚILOR!
MULȚUMESC PENTRU ÎNȚELEGERE.
„Ei, ai făcut ochi, puiule?!” – m-a
întrebat părintește. Rușinat, am dat să sar în picioare. Nu numai că nu m-a
lăsat, dar m-a cuprins drăgăstos cu brațele, trecute prin vreme și vremuri și
m-a sărutat ca un bunic adevărat, pe frunte. „Fii cuminte că nu dau turcii!”
A tras cu atenție plapuma de pe mine. S-a amuzat de semi-erecția mea juvenilă,
de dimineață. A scos din noptieră, din punga ce i-o lăsase Doc un pansament
transparent, lat, elastic și impermeabil. Cu o mână de expert, de parcă ar fi
fost paramedic, după ce m-a pus să „eliberez ringul” de punga cu ouăle
familiei, mi-a tras două rânduri roata de bandaj autocolant. „Hai,
ce mai aștepți? Fugi la baie și spală-te bine. Apa nu va ajunge la rană”. M-am
executat. M-am spălat îndelung de parcă voiam să mă frec și pe dinăuntru de
toate păcatele acestor zile...Oare erau chiar păcate? Nu vreau să fac
filozofie. Cred însă ca Dumnezeu le determină și le acceptă pe toate, poate
lăsându-ți impresia „liberului arbitru”.
Nu suport ideea abstinenței, în numele curăției impuse de canoane. Nu poți să fii
curat pe dinafară și cu gândul la slănină, pe dinăuntru! De aceea probabil am
surâs și mai apoi am izbucnit în râs. Ce prost am fost! Reintroduceam în
ecuație frica, spaima de păcat,
conform educației primite de la mama, Dumnezeu să o ierte că, în ochii mei, a
fost o sfântă. Greșeam! Nu există om fără de păcat! În concepția mea eroarea,
călcatul „strâmb”, e aproape nesemnificativ dacă te vizează numai pe tine. Este
în schimb grav și foarte grav dacă îi afectează pe cei din jurul tău, sau pe
alte ființe nevinovate. Sus, sus se cunoaște deși nu am fir special cu Sfântul
Petre, că nu am făcut și nici nu vreau să comit asemenea păcate. Atunci, cum să nu râd de propria-mi obediență și prostie?
Am râs pentru că și bunul Dumnezeu râdea de mine! Tata Pui m-a auzit și a venit
să mă întrebe de ce mă amuz. I-am spus
că îi voi povesti după ce ies din baie. Peste o jumătate de oră arătam complet
refăcut. Ce mai, tinerețea e plină de resurse nebănuite, nu în suficientă
măsură exploatate de cel ce o are – cazul meu. Bătrânețea e încorsetată de
regrete pentru că știe atât de multe, dar din nefericire nu mai e putere, timp,
să le și pună în aplicare. Asta am citit în ochii lui Tata Pui. M-a îmbrățișat
cu putere, cu bruma de forță ce o mai avea în mâinile sale ce trecuseră bine de
70 de primăveri. Nu se lăsa copleșit de
vârstă. Nu putea însă nici face pe grozavul față de mine, trecut prin
atâtea evenimente nefericite în ultimii 5 ani. Nu-mi dădea drumul din
strânsoare și, culmea, nici eu nu voiam să închei momentul. „Copilule,
copilul meu!”, repeta cu tandrețe, în șoaptă, la urechea mea. Poate că
nu-i tocmai momentul oportun, e păcat însă să nu-ți mărturisesc că la Dealul
Negru, când am vrut să mor, să mă arunc în râpa cu colți de stâncă la tot pasul
și să închei socotelile cu lumea asta nebună ce-mi răpise pe nedrept pe mama și tata, când m-am pomenit aruncat de puhoiul vieții la Bistrița, la neamurile
mele ce nu mă doreau – nu le fac niciun proces de intenție, că m-ar bate
Dumnezeu – lucru firesc, eram nepotul lor, dar tot cinstit recunoscând, eram un
străin pentru ei! Îmi era urât și pustiu! Plângând cu disperare, mă uscam pe
picioare de dor și durere...Tu ce ai făcut? M-ai îmbrățișat strâns, aproape
m-ai lăsat fără suflare! M-ai ținut acolo o „eternitate” – așa mi s-a părut.
Îți auzeam inima cum bate și în creier îmi răsuna gândul tău nerostit: „Nu
fă acest gest necugetat! Nu e voie! Ai încă multe lucruri bune de realizat în astă
lume! Ai încă mulți oameni de ajutat și multe, multe fapte bune de făcut. Eu,
Aly, noi suntem aici, lângă tine! Pe noi cui ne lași?!” Cu o îmbrățișare adevărată, m-ai salvat atunci
de la moarte...De aceea My beloved
Teacher am să țin la tine până mor!
Fără să vreau mi-am așezat capul pe umărul bătrânului
general. În fracțiunea aceea de secundă tot eșafodajul construit de mine în
jurul ideii de „criminal odios, rece și calculat” s-a năruit. Îmbrățișarea
aceea tandră era argumentul că mă înșelasem. Încurajat, am spus: „TaPui,
pardon, domnule general...” M-a oprit scurt: „Nu. Din momentul acesta, în
intimitate, te rog chiar să-mi spui TaPui. Hai să mâncăm ceva fiindcă trebuie
să ajung până la orele 19:00 în București.
La masă și la cafea, poți să mă
întrebi orice. Am să-ți răspund sincer. La anii mei nu mai am ce să pierd sau
să câștig. Pe mine personal nu mă mai interesează nimic. Eventual un moment de
fericire cu tine...” Am simțit
emoția și i-am răspuns cu aceeași monedă. „Mulțumesc, merci TaPui. Oricând vă voi da
ascultare și voi face tot ce-mi cereți!” Am luat micul dejun pe terasa
cu iz de frunză îngălbenită și, miros de pământ reavăn de pădure, într-o lumină
blândă de soare tomnatec. Mă tot gândeam cum să-l întreb și cât de adânc pot să
merg fără să-l supăr. „Haide, te ascult.” (pauză din
partea mea, emoția mă gâtuia). „TaPui (timid) dumneata ai...omorât oameni?” Fără
să se gândească prea mult: „Da.” Eu: „Mulți? De ce? A fost musai?
Sau...” Răspunsul a venit imediat, semn că nu avea nimic de ascuns și
nu dorea să mă mintă: 11 persoane și am contribuit la curățarea altor
câteva zeci, dar nu direct. Motivele au fost foarte întemeiate. A fost
obligatoriu să procedăm astfel...” A căzut ușor pe gânduri. „În 4
cazuri a fost vorba de niște otrepe sadice din NKVD-ul rus, pedofili, violatori
de fetițe și băieți, la grămadă, pe care, după ce se plictiseau de ei, le
tatuau pe piept „Eta Mir!” – „Asta-i Pacea”- în limba rusă - și-i vindeau mai
departe la arabi sau turci. Cei 4 nenorociți depășiseră recordul infernului:
fiecare, peste 100 de copii, Din Moldova de peste Prut, din Ucraina, România,
Ungaria, Bulgaria, Albania și Serbia. Le-am tras un glonț de dum-dum, într-al
treilea ochi, cel din frunte. E urât, dar cu siguranță e și definitiv. La
intrare este o gaură de vreo 8 mm, dar ieșire, practic nu mai există.
Închipuie-ți un con invers, cu vârful în gaura pe unde a pătruns cartușul, în
cealaltă parte e doar o zonă golită de orice masă biologică, o gaură neagră,
acolo unde a fost cutia craniană a criminalului. Tot conținutul, făcut
chiseliță e împrăștiat pe câțiva metri înapoia celui executat. Pe față, degete
și trup, unde sunt semne particulare, se pulverizează un amestec de vitriol cu
fosfor. În contactul cu aerul, chiar și pe ploaie sau ninsoare, se aprinde în
maximum 10 sec. și arde, degajând un miros cumplit, până face de nerecunoscut
corpul nenorocitului. „Pe piept se pune la urmă inscripția: Vae victis!
și Baby Killer! Prima e de la MP și cea de-a doua nu are nevoie de nici
o explicație! Nu?” Urmarea la povești: am scăpat de la viol, tortură și vindere
ca sclavi pe cel puțin 1000 de copii nevinovați. Toți 4 fuseseră traduși în
justiție, chiar în mai multe țări. Au avut avocați nu buni, foarte buni și de
fiecare dată au scăpat nepedepsiți. Numărul victimelor ajunsese alarmant de
mare. MP-ul a preluat dosarul și în două săptămâni au trecut definitiv la „Sub
Pământ SRL”! Nu am zis nimic.
Elocvența vorbea de la sine. După o vreme: „Și ceilalți? „Păi, 4 – a spus trecându-i în
revistă – sufereau în mod repetat de „spionită” cronică: România are foarte
multe cercetări în domeniul laserului, al armelor ușoare din plastic special,
ultraplat, dotat cu cartușe inteligente
ce găsesc orice țintă, odată stabilită, pe o rază de 100 m, în spațiu deschis,
chiar dacă, „după colț” și o elimină cu glonț ce nu lasă urme, creația în
domeniul nano-particulelor, acestea pot „copia” orice membru extern rănit
grav - mână, picior etc. – aproape fără
nicio deosebire față de original și multe altele...O dată s-a vorbit cu centralele
lor de Intelligence din țara de
origine, dar a doua oară când au defectat, riscau să compromită și MP-ul. Toți
au decedat fie de infarct, fie de atac cerebral, fie în accidente de
circulație, „pur întâmplătoare”. Lucrurile s-au liniștit. Obligatoriu am lăsat
ca marcă „Vae Victis!”. Nefiind nici SIE, nici SRI sau Mossad ori CIA etc. toți ceilalți actori din
piața informațiilor au lăsat-o mai moale. Am fost chemat la Monte Carlo la
tratative și pofta de spionaj străin a scăzut brusc. 2 s-au apucat de traficul
cu carne vie, din Vaslui, Botoșani și Bihor. Unde? Tocmai la emirii cei mai ai
naibii din Emirate...Ăștia au tot ce visează noaptea: sarai și harem, la un
loc, băieți, fete, fecioare și foste – toți sclavii lor. Cum vin, așa și
dispar, bieții oameni, ajunși în mileniul III sclavi! Revoltător! Aici dosarul
nu e încă închis. Avem și 1 emir, negru în cerul gurii, atât de rău e! În
curând vom găsi ac și de cojocul dânsului. Pe cei doi satrapi i-am eliminat
după ce au sărit calul și plănuiau să-și facă rețea națională cu alte vreo 5
gunoaie, că numai oameni nu le poți spune!
Pe toate fetele le-au băgat cu forța, ca pe vite, într-un salon mai retras al
unei pensiuni de-a lor. Le-au lăsat fără acte, haine și le-au violat fără milă,
pasându-le de la unul la altul, chiar dacă multe erau cu adevărat virgine și se
vedeau luate cu forța de pe stradă, din Bacău sau Vaslui, când se întorceau de la
școală. I-am separat noi pe cei doi nenorociți și i-am făcut carne tocată,
punându-i la treabă pe acoliții lor...I-am aruncat apoi într-o fundație la un cvartal de blocuri
din Chișinău...Nu-i mai găsește nimeni, nici Papa Pius. Pe fete le-am dus până
în fața blocului lor, la lăsarea serii. Le-am instruit să nu vorbească și să
fie mult mai atente cu cine, cum și pe
unde umblă pe stradă. Firește, spre binele lor, le-am sfătuit să-și țină
gura...Nu e sigur, dar se pare că și în poliție ticăloșii aceștia aveau oameni
infiltrați. Pe ceilalți 5 asociați i-am castrat fără ezitare. Acum toți cântă
și vorbesc în falsetto. Te asigur că
nici unul nu va vorbi că le e foarte dragă viața. Ultimul a fost un politician
corupt înfipt ca un cui în marea politică. Ce crezi? A delapidat 250 de
milioane de dolari prin chestii fictive de la statul român. S-a fofilat în
Extremul Orient. Pentru MP care e la scară mondială a fost o glumiță, să-i dea
de urmă. Ne-am deplasat cu echipa la Bangkok. Au fost suficiente 3 ședințe de „prelucrare” cu echipa și a
„scuipat” tot, totuț...Golanul furase nu 250 ci 330 de milioane de dolari.
Recuperarea a fost integrală după ce i-am „rezolvat” pe viață 2 degete și l-am
amenințat că-l urmează întreaga familie, soție, copii, unchi, mătuși, părinți etc.
/Evident că nu ne-am fi legat de familie, dar la năpârcile astea, frica are
efect imediat/. Chiar m-am gândit să-l iertăm. Eram pe punctul să sun în
România la DIICOT, dar ticălosul, profitând de acea clipă de respiro s-a
ridicat de la biroul lui și a sărit cu
un stilet asupra lui Gyuri. Ce greșeală! Tocmai îi admiram colecția de săbii
japoneze, din oțelul acela unic în lume, ușor albăstrui care taie și firul de
păr. Mă jucam cu lama aceea extrem de subțire și de șfichiuitoare, când l-am
văzut în salt deasupra omului nostru. Am făcut zbang! , cu toată forța și am
rămas uluit cum lama i-a străpuns căpățâna, s-a dus urgent, pe coloană la vale
și i-a ieșit între picioare. L-am despicat în două! Ce ordinar, după ce le
omorâse, aveam înregistrările audio-video, pe prima lui nevastă, ca să-i
moștenească averea, pe cele două contabile care-l ajutaseră la delapidare și
măsluire de probe, era acum pe punctul să-și continue crimele! Nu numai că nu
am avut nicio remușcare dar mă bucur că am scăpat lumea de un nenorocit ce
făcea degeaba umbră pământului. Ștergerea urmelor a fost o joacă de copil.
Acolo sunt caimanii, „crocodilașii” ăia mai mici, dar la fel de rapace ca și
verii lor africani. Sumele delapidate le-am predat băncii naționale, iar
familiei lui i-am stabilit o rentă viageră pentru creșterea și educația
copiilor...In celelalte cazuri doar am dat informații și relații...
Am tăcut amândoi un timp.
„- TaPui – te rog să-mi spui - dar
la colectivizare, nu ai omorât oameni? Oameni nevinovați, care nu voiau să se
înscrie în CAP?
„- Nu măi băiete, niciodată, Ordinul a fost să tragem, dar
nimeni, nu s-a uitat defel unde am tras. Ei bine, îți spun ție acum, după atâta
amar de ani: niciodată nu am tras în oameni nevinovați! Am descărcat arma în
aer, printre frunzele copacilor de deasupra drumului. La așa ceva nu există
nici probe și nici martori, fiindcă nu am fost singurul. Am avut și cozi de
topor printre noi care au omorât oameni nevinovați, dar nu le-a umblat
bine...Aici, la voi în Ardeal e o vorbă, o spunea Gyuri: Dumnezeu nu culcă-te!
Să știi că e adevărată!”
Da, era clar My
Teacher, că mă înșelasem. Bănuisem de ce nu trebuia, pe cine nu trebuia.
Acuzasem în gând pe cine nu trebuia de ceea ce nu făcuse. M-am simțit rușinat
și vinovat. Aveam de gând să-i spun tot adevărul. Atunci pe loc nu am putut. Nu
știam cum. M-am gândit că o să mă sfătuiesc cu Arghi și apoi am să văd cum îi
voi spune ce gândisem despre el. Ce noian de raționamente. Oare de ce? De ce?
Inima nu-mi da ghes fiindcă începusem să țin la TaPui de-a binelea. Simțeam că
pot să am încredere în el, tot așa cum am avut și am în tine My dear Teacher ...
Brusc l-am auzit răspunzându-mi cu voce tare: „
Nu-ți mai fă atâtea complexe de unde nu-i cazul! Nici nu știi câți m-au acuzat
pe mine de-a lungul timpului...Nu ești așadar primul și nu ai să fii nici
ultimul! Hai mai bine să trecem la lucrurile serioase.”
Nu am
fost deloc mirat. Mi s-a părut chiar firesc, la I.Q.-ul său de inteligență, uimitor din toate punctele de vedere. TaPui
a sorbit încet din ceai. M-a mai cântărit încă o dată bine din priviri și apoi
a spus: „ Măi copile știu că ții la mine, la Arghi, la Sever, la Aly și or mai fi și
alții...La mine ții în mod special pentru că simți că ți-aș putea fi bunic...Nu,
nu ești departe de adevăr. Cu mama ta am fost prieten – nu te gândi la prostii!
– a fost o mare Doamnă, gândesc și scriu pios, în majusculă. Cu un an înainte
de tragedia alor tăi, ne-am revăzut la București, întâmplător. Să știi că m-a
rugat să am grijă de tine, dacă i se va întâmpla ceva. Ce premoniție tragică! Pe
taică-tău nu l-am putut suferi. Recunosc: bun, excelent profesionist, dar cu un
caracter în descompunere, opacizat de atâta gelozie stupidă și abrutizat de
aburii alcoolului. Alcoolul face din om, neom! Să nu uiți veci, dacă vrei să-ți
umble bine în viață! Bea, dar numai cu măsură și nu repetat. Alcoolul e necesar
la orice nouă relație pe care vrei să o stabilești, fie de amor, sex, sau
afaceri. Tu bea o înghițitură și persoanei respective pune-i în pahar cât poftește. Nu trebuie să
urmărești să-l, să o, îmbeți. Ideea e să provoci și să întreții buna
dispoziție. Afli mult mai multe decât ți-ai imaginat și nici nu riști să-ți
poarte sâmbetele. Îmi pare rău, dar tatălui tău îi cam pusese alcoolul
căpăstru. La acea întâlnire mama ta aproape a izbucnit în lacrimi. Se simțea
amenințată în liniștea și siguranța familiei, a bunului renume. Nu mai putea
duce acest blazon mai departe singură. Simțea că tatăl tău o luase razna...De
aceea cred că m-a rugat să am grijă de tine. I-am promis și chiar așa am și
făcut...Dacă vrei punctul meu de vedere, accidentul știi, accidentul l-a provocat tatăl tău.
Gândește-te
că împins de gelozia ce nu-i mai da pace, după o noapte de băutură cu trupa lui
de bețivi, s-a urcat la volan să o ducă el la concurs. Dacă ar fi lăsat-o să
meargă cu ansamblul, cu autocarul, ar fi trăit și astăzi și, firește, viața ta
ar fi fost cu totul alta...După moartea lor, eu l-am sunat pe colonelul Vasile
de la Bistrița și i-am ordonat să te ia la el. Nu spun că am vrut neapărat să
ajungi aici la MP, dar sincer, m-am bucurat. Mi-e mai ușor să te am sub ochi și
o voi face din tot sufletul. Știi eu nu am familie. Soția mi-a murit de mult,
pe masa de operație, din prostia unui doctor anestezist care nu și-a făcut
treaba. Ajunge! Poți să mă consideri, din clipa aceasta bunicul tău, sau, cum
să spun? TaPui, „Bătrânul” tău Prieten”. S-a oprit.
Emoția îl covârșise. Nici eu nu stăteam mai bine. Efluviul său de suflet,
curgând șuvoi, umplea, puțin câte puțin, groapa singurătății din mine. Era
evident că mă ajuta să-mi refac moralul. În plus, m-a convins, fiindcă și eu
consideram că așa se petrecuseră evenimentele ce au provocat accidentul cumplit
ce mă lăsase fără părinți. „ Ca să nu ai dubii, sexul nu mai este defel
hotărâtor pentru mine. Ia-o ca un ultim amuzament, „cotele apelor Dunării în
scădere!”, după cum ai văzut și tu , din ce în ce mai puțin. Voi deveni un
Voaierist și atât. În rest, ceea ce am de făcut și ceea ce am promis, fac fără
îndoială. Poți să fii sigur! Vreau în schimb să te rog să ne ajuți
cu toată ființa ta. MP-ul are mare nevoie de tine. De mintea, de fizicul tău, de
șarmul tău unic. La tine Sexul e în sânge. Îl faci cu plăcere, cu dăruire. Ești
un bisexual „pur sânge” adevărat, o „rara avis”, ce mai. E clar că poți să
faci chestii cu totul speciale...de „intelligence” pe care alții, ca
funcționari sau angajați, nici nu ar ști cum să și le imagineze. În plus ai
charismă. Aly, copiii ceilalți te ascultă pe tine și te vor urma fără probleme, până în pânzele albe... M-am săturat de roboți, de executanți mimetici pe care nu ai cum să te bazezi.
La toate astea ne-am gândit cu Arghi și Sever & băieții din staff”. A ridicat capul întrebător. Ne-am privit o secundă, ochi în ochi, apoi am făcut semn că da, că accept, că se poate baza pe mine, pe noi. A răsuflat ușurat. Mi-a mulțumit din suflet. L-a chemat apoi pe Doc. I-a cerut să aducă trusa B. Acesta s-a executat urgent, de parcă ascultase la ușă. Era o mică cutiuță tapetată cu folie sterilă, anti-șoc. A scos o seringă de unică folosință, accesorii destul de rare prin ′95, a scos o fiolă specială de culoare albastră. I-a secționat și rupt capacul. A încărcat tot conținutul în seringă. Aproape se umpluse. Mi-au cerut să stau jos pe scaun. Doc a fixat cu pixul un punct pe piept, la margine, cu două degete sub încheietura brațului. M-a șters cu spirt și mi-a făcut încet, toată injecția. Doc a ieșit. TaPui și-a luat o mini-cască de telefon, tip hand-free. Mi-a cerut: „Spune ceva, spune poezia „cățeluș cu părul creț”, rar, pe urmă repede, tare și la urmă în șoaptă. Ok!...Georg ne-ai auzit? Da? ...Bun. Pune înregistrarea în boxele de aici, din încăpere”. Surpriză! „Cățelușul meu”, exact cum îl recitasem, răsuna limpede din amplificarea audio...A văzut ridicarea mea din sprâncene. „Simplu. De-acum ești conectat la sistemul mondial al MP-ului. Bine ai venit în rețeaua cea mai mare de informații din lume!” Nu e metaforă! Este purul adevăr. Iată, începutul unei alte vieți pentru tine și echipa ta. Să fie într-un ceas bun!” L-am întrebat direct: „Și cu intimitatea mea, cum rămâne?” Mi-a replicat sec:„Ești prea inteligent ca să nu cunoști răspunsul!” – abandonând scurt, orice minciună. „Vezi tu, activitatea aceasta a noastră, nu se face cu pauze. Tot timpul ești în priză. Fuți ce poți, când, cum poți și mergi mai departe, unde te cheamă datoria și, în cazul nostru, fiind chiar eu implicat, pot spune că vei merge acolo unde te cheamă Patria! Crede-mă, nu-s nici gogoși, nici chestii patriotarde! Te vei convinge singur, pentru că îmi propun ca în foarte multe dintre acțiuni să fii actorul principal. Ah, faptul că o îndrăgești pe Niny, că vrei să fie numai a ta...Okay! Nu vreau să te supăr, dar după cum cunosc eu oamenii, s-ar putea chiar ea, să-și dorească și pe altcineva, pe alții... În rest, nu-mi e frică cu tine de...alte afaceri și trădări. ADN-ul tău nu-ți va permite niciodată o asemenea deviație. Ia totuși și partea bună a lucrurilor: fiind tot timpul ascultat, ai 24/24 h GPS-ul pornit. Să spunem că ești răpit. E o tâmpenie din partea lor. Sistemele satelitare de spionaj sunt atât de dezvoltate, că pe Terra nu ai practic unde să te ascunzi, pardon, unde să te bage ei. În ceea ce ne privește, mă poți contacta foarte ușor. O să-ți spun la urmă cum – deci vei avea permanent cu cine să te sfătui. Dacă eu nu pot, Arghi, Sever, Rari sau Georg răspund aproape instantaneu, fie că ești în Cluj, fie la Tokio. În cazul unei agresiuni, printr-un singur nume de cod: RED! alertezi toate filialele MP din zonă. Așa sunt gândite lucrurile ca în cel mult 10 min., un echipaj de intervenție și curățenie să ajungă la tine! Băieții, ce contează că sunt japonezi sau chinezi, europeni sau canadieni, americani sau cubanezi, ori africani, vor lucra toți, la fel: ca-n farmacie. Te vor extrage pe tine, sau pe voi, dacă sunteți mai mulți și toți cei eliminați vor dispărea fără urmă, chiar și locul e lăsat perfect curat, spre anihilarea tuturor probelor compromițătoare. Vei fi mai păzit decât un președinte de republică!
Tot cinstit, oamenii de la pupitru, cum ar fi Georg la noi, sau băieții lui, Nucu și Voicu, când vei ajunge la o chestie de sex a ta, subliniez, a ta personală, pun microfoanele pe „mute”. De închis nu se închid niciodată fiindcă în conversație, chiar cea mai intimă, pot apărea surprize, defecțiuni, trădări, cumpărări neloaiale etc. și sunt anumiți indici lexicali. Aparatele îi recunosc și reacționează automat, prin beep-uri repetate. Acele pasaje se verifică, în rest...„distracție plăcută”! E clar?”
*********************************************
Este ultimul fragment înainte de apariția vol. I din romanul „SECRETELE LUI JUANITO”.
 |
| TAPUI - GENERALUL MEU |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu