/20 noiembrie 2019 - cu puține ore înaintea alegerilor
prezidențiale: agitație, înregimentare, fals și uz de fals, pardon fake news,
multă minciună și puțin adevăr, aproape nebăgat în seamă; am renunțat la
explicații și motivări, că tot nu aveam cu cine...Iată de ce am scris această schiță literară/.
După toată
„..zbaterea” de ieri, cu Doamna VIORICA și Domnul Președinte KLAUS JOHANNIS,
azi noapte am avut un vis. În doua părți.
Prima parte a fost frumoasă. Visam că trăiesc într-o Românie curată. Șosele de
toate mamele și în toate direcțiile - drumuri rapide, autostrăzi, CFR cu
trenuri TGV ca-n Franța sau Japonia, sau China. Cred că era duminică. Știu
sigur că eram în Cișmigiu. Plin de copii zglobii, pe iarbă, pe hidrobicicletele
de pe lac. Buna dispoziție era molipsitoare. Am început dintr-odată să mă simt
mulțumit, împăcat. „Uite, îmi ziceam în barbă, se poate să ne fie bine și la
noi acasă, în România!” M-am așezat pe o bancă lângă un bătrân și, firesc, am
intrat în vorbă cu omul. Am întrebat curios, despre doamna Viorica, de partidul
dânsei. Omul a făcut ochii mari și s-a uitat la mine de parcă eram picat din
lună. Era clar că nu înțelege ce întreb și nici nu cunoaște aceste
personaje...Am întrebat atunci, în șoaptă:
- În ce an suntem?
Mi-a răspuns uimit:
- În 2055!
- Dar de Domnul Johannis ați auzit?!
- Da, da. E o figură importantă a istoriei noastre recente...Are o statuie și aici, cum ieși din parc, înspre Calea Victoriei! De la el a început marea schimbare a societății noastre: trăiesc numai cei ce muncesc! - sau au muncit și au o pensie îndestulătoare. Cei aflați în suferință sunt susținuți integral de statul român.
- Și cei care au furat, sau o făcut inginerii financiare de sute de milioane de lei? Ăștia unde-s?
- Ah, ăștia sunt toți în tabere de muncă, la scos sare și cărbune, la tăiat la piatră, în agricultură și la curățenie...Sunt toți îmbrăcați în salopete galbene, să-i recunoască ușor lumea și să-i arate cu degetul la copii, ca exemple negative.
- Dar de unde a avut statul bani să dreagă busuiocul, că doar la început visteria au secat-o ticăloșii de dinainte?
- Cum de unde? De la hoți! Au fost siliți să dea înapoi tot ce au furat! Dacă au fost cuminți li s-a redus pedeapsa, dacă nu, li s-a dublat...Domnule atâția bani s-au strâns că în primii 5 ani s-au terminat 8 spitale regionale și toate autostrăzile strategice din România, îți dai seama? Ticăloșii!
Mă și vedeam fericit, plecat a doua zi, peste tot, să-mi vizitez patria...
Bucuria și visul frumos s-au terminat scurt. Fine primo tempo!
Pe la ora 1 noaptea, când s-a reîntors vecinul de la scara E acasă, perete în perete cu apartamentul meu și, beat fiind, a început să urle la nevastă. Nu puteai să nu te scoli, așa gălăgie făceau!
- Ce, tembelul acela de neamț îți trebuie? Proasto! Ce-ți dă ție Johannis? Dacă se duc pesediștii noștri de la putere ce naiba ne facem?! De unde prime, de unde sălăruț mai bun! De unde crezi că ți-am dat bani să te duci de două ori pe săptămână la coafor și la sala de bodi-bodi, la cosmetică și la Saveta, stilista din capul străzii, la care numai deschisul ușii costă 100 de Lei?! Ha?! De unde idioato ?!
Doar nu cumva vrei, la 51 de ani ai mei, să mă apuc să lucrez?!
Cred că s-au și bătut până la urmă. Am auzit niște bufnituri surde și pe la vreo 3 dimineața am adormit...A urmat a doua parte de vis, de fapt al doilea vis. Mai bine nu-l aveam!
Se făcea că reveniseră „migratorii” slavi, din est. Cu Akm-urile pe piept, cu aruncătoare de grenade și cu TAB-uri cu mitraliere de 15 și lansatoare de rachete, care parașutați, care pe șosele. Ce mai, eram o țară ocupată și ticăloșii ăștia de la partid le aruncau buchete de flori roșii pe tancuri. Foarte multă lume era speriată. Fiecare încerca să fugă, să scape cum o putea.
- Stai dielușca ! Pacimu nu stai? Pacimu?!! Totul urmat de clămpănitul metalic al unor pistoale mitralieră intrate în acțiune...Tineri, bătrâni căzuți pe stradă și o baie enormă de sânge! Am simțit brusc cum o țeavă de armă mă înțepa în spinare.
- Haide! Haide!!!
Am sărit ca ars în picioare.
M-am trezit lac de apă, înspăimântat. Era 6:30, cel mic mă înțepa cu umbrela să mă scol să-l duc la cămin. M-am scuturat ca de râie. Ce coșmar! L-am luat pe ăla micu în brațe și l-am strâns la piept cu teamă dar și cu multă dragoste și bucurie că - Doamne ajută! - încă nu am pățit nimic.
Ce coșmar! Ferească-ne pronia cerească de un asemenea viitor.
- Tati, tati, uite că nu mai plouă.
- În ce an suntem?
Mi-a răspuns uimit:
- În 2055!
- Dar de Domnul Johannis ați auzit?!
- Da, da. E o figură importantă a istoriei noastre recente...Are o statuie și aici, cum ieși din parc, înspre Calea Victoriei! De la el a început marea schimbare a societății noastre: trăiesc numai cei ce muncesc! - sau au muncit și au o pensie îndestulătoare. Cei aflați în suferință sunt susținuți integral de statul român.
- Și cei care au furat, sau o făcut inginerii financiare de sute de milioane de lei? Ăștia unde-s?
- Ah, ăștia sunt toți în tabere de muncă, la scos sare și cărbune, la tăiat la piatră, în agricultură și la curățenie...Sunt toți îmbrăcați în salopete galbene, să-i recunoască ușor lumea și să-i arate cu degetul la copii, ca exemple negative.
- Dar de unde a avut statul bani să dreagă busuiocul, că doar la început visteria au secat-o ticăloșii de dinainte?
- Cum de unde? De la hoți! Au fost siliți să dea înapoi tot ce au furat! Dacă au fost cuminți li s-a redus pedeapsa, dacă nu, li s-a dublat...Domnule atâția bani s-au strâns că în primii 5 ani s-au terminat 8 spitale regionale și toate autostrăzile strategice din România, îți dai seama? Ticăloșii!
Mă și vedeam fericit, plecat a doua zi, peste tot, să-mi vizitez patria...
Bucuria și visul frumos s-au terminat scurt. Fine primo tempo!
Pe la ora 1 noaptea, când s-a reîntors vecinul de la scara E acasă, perete în perete cu apartamentul meu și, beat fiind, a început să urle la nevastă. Nu puteai să nu te scoli, așa gălăgie făceau!
- Ce, tembelul acela de neamț îți trebuie? Proasto! Ce-ți dă ție Johannis? Dacă se duc pesediștii noștri de la putere ce naiba ne facem?! De unde prime, de unde sălăruț mai bun! De unde crezi că ți-am dat bani să te duci de două ori pe săptămână la coafor și la sala de bodi-bodi, la cosmetică și la Saveta, stilista din capul străzii, la care numai deschisul ușii costă 100 de Lei?! Ha?! De unde idioato ?!
Doar nu cumva vrei, la 51 de ani ai mei, să mă apuc să lucrez?!
Cred că s-au și bătut până la urmă. Am auzit niște bufnituri surde și pe la vreo 3 dimineața am adormit...A urmat a doua parte de vis, de fapt al doilea vis. Mai bine nu-l aveam!
Se făcea că reveniseră „migratorii” slavi, din est. Cu Akm-urile pe piept, cu aruncătoare de grenade și cu TAB-uri cu mitraliere de 15 și lansatoare de rachete, care parașutați, care pe șosele. Ce mai, eram o țară ocupată și ticăloșii ăștia de la partid le aruncau buchete de flori roșii pe tancuri. Foarte multă lume era speriată. Fiecare încerca să fugă, să scape cum o putea.
- Stai dielușca ! Pacimu nu stai? Pacimu?!! Totul urmat de clămpănitul metalic al unor pistoale mitralieră intrate în acțiune...Tineri, bătrâni căzuți pe stradă și o baie enormă de sânge! Am simțit brusc cum o țeavă de armă mă înțepa în spinare.
- Haide! Haide!!!
Am sărit ca ars în picioare.
M-am trezit lac de apă, înspăimântat. Era 6:30, cel mic mă înțepa cu umbrela să mă scol să-l duc la cămin. M-am scuturat ca de râie. Ce coșmar! L-am luat pe ăla micu în brațe și l-am strâns la piept cu teamă dar și cu multă dragoste și bucurie că - Doamne ajută! - încă nu am pățit nimic.
Ce coșmar! Ferească-ne pronia cerească de un asemenea viitor.
- Tati, tati, uite că nu mai plouă.
Soarele
despicase norii în două, ca grâul de neghină.
Da, evident, acolo sus cineva încă ne iubește...M-am întrebat, vă întreb. Până când oare?
Da, evident, acolo sus cineva încă ne iubește...M-am întrebat, vă întreb. Până când oare?
Mircea I. Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu