Nu mai aștept să se adune atât de multe texte pe Facebook-ul meu. Acolo se stivuiesc ca și sacii cu ciment în depozit, se așterne praful și, ușor, ușor se uită...
Le redau mai jos cu toate imaginile alocate atunci când le-am scris. Repet, pe lângă fapte mă interesează să pot transmite și s t a r e a... Merci!
MARTOR ACTIV 15
20 aprilie 2020
Solitudine ( impusă)
Soare, pomi înfloriți, lumină. De-a dreptul miraculos, cu
adevărat ca de Prima Zi de Paști!
Am dat fuga cu mașina până la Suseni să-i duc și la Rodica
câte ceva cu „parfum” de Paște.
La plecare, am verificat cu multă atenție toate documentele.
Să nu mă oprească poliția și să-mi ceară ceva ce nu aș fi putut prezenta. Nu-mi
place să creez sau să gestionez probleme suplimentare. Aveam chiar și
adeverința de la dl. director Bruj Gavril, să pot demonstra că soția mea este
„pensionara” sanatoriului de acolo - ca justificare clară de ce fac deplasarea.
M-am strofocat degeaba. Mașina de poliție, una singură, era
la vreo 15 metri de intersecția cu drumul Năsăudului, pe axa dinspre Bârgău. Și
bieții ofițeri erau sătui de obligația de a se afla acolo și traficul era mai
mult o glumă. Până la Susenii Bârgăului m-a urmat o singură mașină. Din sens
contrar m-am intersectat cu un Tir și un Volkswagen. Nu tu căruțe, biciclete,
motorete, ca de obicei.
Nici în oraș nu era mai grozav.
Nimeni pe stradă, nici măcar în sensul giratoriu de la Han.
Știți cât este de aglomerat acolo...Ce să vă mai zic că miercuri când am fost
tot la Suseni, cu niște acte, am avut parte de un filtru de toată groaza! De la
acest sens giratoriu și până la benzinăria MOL am făcut 2 ore și 38 de
minute!!! După ceas. Nu-i așa că nu vă vine să credeți? Îmi pare rău, acesta a
fost purul adevăr. Am aflat ulterior că s-a întâmplat pe motive de „sănătate”
și „carantină”, probabil încălcată de cineva dintre cei reveniți de Paști acasă
în țară...
Acum, m-am dus și m-am și întors în mai puțin de un ceas.
Pustiu, nimeni peste tot.
Azi de dimineață, din balcon, sau pe fereastra de la living,
ce dă pe strada Împăratul Traian,
aceeași scenă a depopulării urbei noastre dragi. Eram ca în filmul acela de
coșmar al lui Will Smith când rămâne singur pe străzile New York-ului.
În curte am rămas cu porumbeii. Vorbesc de dragul lor și
încerc să le fac educație.
E tot ce mi-a rămas. Încă trebuie să-i mulțumesc bunului
Dumnezeu că, exact în duminica dinainte de începerea interdicțiilor, am adus-o
pe Dana, fiica mea cea mai mică, de la Cluj, acasă. Ce inspirație grozavă mi-a
dat El! Serviciul ei îi permite să lucreze pe internet, practic de oriunde,
deci inclusiv din Bistrița. Așa că nu sunt singur! Ce bucurie!
Și cu toate acestea mă apasă, o simt obositor de des, mă
înfurie s o l i t u d i n e a - impusă
și acceptată „pentru binele nostru, al tuturora”.
Pe voi nu vă enervează?
Pardon, e o întrebare strict retorică. Am pus-o din
reflex-defect profesional. Ce frumoasă e Bistrița noastră - mă gândeam ieri
revenind acasă. Ce folos? Distanța asta „socială” ne-a încuiat în case.
Unde e toată lumea? După perdele, îmi răspunde, șugubăț, un
gând.
Te doare tare și bănuiesc că din ce în ce mai tare, dacă
restricția trece și de 15 mai, te „omoară” tocmai lipsa „socializării”, pe
toate planurile.
Ei se iubesc. Își vorbesc zilnic la telefon, pe Whats-App,
sau Skype. Se gândesc unul la altul până îi apucă sughițul și le vine să urle
de dor!
Abstinența rămâne suverană că...NU ai ce-i face.
Nu-i așa că-ți vine să înjuri și să dai cu coronavirusul de
pământ, mama lui de dobitoc și măgar și criminal o r d i n a r !/ vezi și foto/
Mircea I. Bătrânu
***
22 aprilie 2020
Signor dottore X a detto,
Aș
fi putut să mă opresc la latinescul „dixit”, în sens de - „hotărât”, „decis”,
dar nu ar mai avut niciun haz.
„Domnul
doctor X a spus/a zis...” mă duce mai aproape de Molière. Mă simt mai bine. Vreau să vă bine dispun și pe
voi.
Tot
mai des constat că variantele de „reacțiune” s-au restrâns doar la două: or
înnebunești „cu nervii”, plângi, urli a neputință - totul în fapt, decizându-se
deasupra, mult peste capetele noastre de mormoloci anonimi - or te apuci și
râzi ca-n filmele din capitolul „Comici vestiți ai ecranului”.
Așa
că decât să plângem, mai bine să râdem.
Din
„puțul gândirii” sale, „signor dottore” a ouat următoarea trăsnaie:
Toți
bătrânii de la 65 de ani în sus, la „zuhaus” cu ei!
Extrași
ca măselele stricate din sânul
familiilor lor și debarcați în spații „carantinate”, spre „binele lor( sic!) și
al celor apropiați, rude de sânge”. (Extraordinar cât de mult b i n e
ne doresc unii de o vreme încoace!). Aceștia urmând să stea acolo „în
recluziune”, „până ce va trece vârful epidemiei”, cu tot cu... „ariergarda sa”.
Automat
mă gândesc la dragonul lui Merlin și la galeriile din peștera unde se cazase
fiara. Mă și imaginez, alături de cei din generația mea, sau cei mai bătrâni ca
noi, înghesuiți unii într-alții, cu sufletul la gură de spaimă, așteptând pe un
culoar lateral, să ne prăjească pe toți, direct la flacăra ce o scoate pe nări
dihania! Firește, luați-o, vă rog, ca pe o figură de stil.
De
multă vreme am constatat însă că drumul spre iad e pavat cu cele mai bune
intenții, nu-i așa? Sau că „gura păcătosului adevăr grăiește”, ori : „eu sunt
mic nu știu nimic, tata în pod belește oaia! - din vremea ceaușismului, când în
afară de găini era o mare problemă să sacrifici vreun animal din ogradă
(porcul...ce să mai zic de vițel, mânzat? - aoleu mămica mea! Era pușcărie curată!).
Noi,
ăștia de peste 65 de ani am devenit o „masă de manevră” - zău așa!
Noi
nu avem voie numai de la orele 11:00, la 13:00! O chestie stupidă pe care nu ai
cum să o respecți 100%, indiferent că mergi la cumpărături, sau la poștă, că
peste tot e lume. Trebuie să stai la coadă. Nu te lasă bunul simț să intri în
față, deși fata, vânzătoarea, oficianta mai spune din timp în timp, când își
mai aduce aminte: „lăsați-i pe bătrâni să vină în față! -că-i ora lor! De parcă
am fi la radio, la transmiterea zilnică a „basmului de seară”...
Nu
știu pe cine naiba deranjăm atât de tare! Să fim oare atât de mulți că am
devenit o povară națională care ar trebui eliminată? Oare?!
Stăm
cumva ca un ghimpe în talpa cuiva?!
Mă
ierte Dumnezeu, dar pensia nu e un cadou făcut de stat! Am muncit ca prostu'
peste 4 decenii că să pot ieși „la liber” - zice-se - să mă bucur de o
bătrânețe liniștită și o odihnă binemeritată” - am citat din memorie,
din multele documente de „partid”, de la stânga la dreapta, mi-e egal!
M-am
bucurat că ieri l-am auzit și pe președinte, apoi pe premier că nu se va
întâmpla niciodată așa ceva, că „signor
dottore” a vorbit cu de la sine putere etc.
Jenant
domnule! Rușine de-a dreptul!
„Signor
dottore” mai bine te-ai ocupa mata cu găsirea antidotului, a vaccinului, să-l
punem odată pentru totdeauna pe domnul virus cu „coroană” cu botul pe labe!
Mi
s-ar părea o chestiune mult mai justă, necesară și chiar educativă, asta
fiindcă am aflat că te numești și „professore”, sau nu o fi chiar așa, în
realitate(?), titlul reprezentând și în acest caz, doar o „panglică la
butoniera universitară” încă la modă, că deh! Poate dă bine la CV.
Cu
părere de rău, dar fără regret, al vostru,
Mircea
I. Bătrânu
23 aprilie 2020
R e s p e c t u l
Nu
e o căruță cu oale de lut sparte anonim, din greșeală.
Este
greșeala ta domnule!
Spui
senin „s c u z e”(sau „mă scuzați” - gândind în sine, „dă-l în mă-sa de
pămpălău”, bătrân și prost!) te întorci, insensibil și treci mai departe.
Domnia ta ai o funcție p u b l i c ă, de
răspundere. Nu vorbești prostii. Nu ai voie, mă înțelegi?...Ah, ți-a scăpat
„porumbelul din gură”, îmi pare rău. În secunda doi ți-ai depus demisia și ai
plecat. Uite, pot da și un exemplu: Ioan Rus de la Cluj. Cine-i domn, domn
rămâne! (Nu-i o aserțiune cu conotații neapărat politice. Este un adevăr și
atât).
Ieri
am scris „tableta” sub imperiul nervilor. O prietenă mi-a atras atenția că
revolta mea era post-factum și deci ineficientă. Între timp guvernanții luaseră
atitudinea ce se impunea și se renunțase la „trăsnaie”. De fapt era doar „teama
de popor”, „frica”, foarte prost mascată, că vor pierde în această
vară-toamnă v o t u r i locale și
parlamentare.
Ei
bine, nu-s mulțumit! Cer să se facă dreptate până la capăt și, cel în cauză să
fie demis, dacă nu a avut bunul simț să-și prezinte demisia.
Nu
persoana, ci lecția contează! Neam de neamul lor să nu mai îndrăznească să se
comporte ca altădată vătafii pe moșie. Să taie, să spânzure și să ia decizii
după cum îi taie capul, de parcă biata țărișoară e numai a lor...că „și așa nu
pățesc nimic”, „lasă că trece, lumea e proastă și uită!”
„Lumea
noastră” prea a fost răbdătoare în ultimii 30 de ani și iacătă unde am ajuns!
În
principal s-a distrus r e s p e c t u l
!
De
ce? Pentru că și scroafa a vrut să încerce să se urce în copac, să devină
privighetoare! O vreme nu a putut că lumea, încă de bun simț, a luat-o la
apostrofări și la șuturi: „Dă-te jos
nenorocito! Nu vezi că tu ești o amărâtă de guițată! Nu ai cum să fii
privighetoare, oricâte diplome și titluri ți-ai atribui!” Eh, din păcate acei
oameni au murit. Am mai rămas noi, bătrânii și o samă de copii pe care i-am
educat bine și altoiul s-a prins...Lepra însă lovește puternic la rădăcina
statutului moral, dă cu e u r o, cu
filodorme și cu un trai artificial de huzur...Așa ne-am pomenit cu „scroafa în
copac”, cu r e s p e c t u l călcat în picioare și cu dezastrul de acum.
Ce-i
de făcut?
Simplu.
Dincolo de nenorocitul de covit-19 se vor întâmpla a l e g e r i, de la locale și până la
generale. Toți „g u i ț a ț i i” trebuie
dați jos din copac! Din tot spectrul politic!
Trebuie
să ajungem cu adevărat la un p a r l a
m e n t performant, alcătuit din oameni
onești și capabili profesional și moral, în stare să schimbe c o n s t i t u ț i a și să restaureze
adevăratul RESPECT!
Cu
tot respectul, al vostru înspre septuagenar,
Mircea
I. Bătrânu
***
24 aprilie 2020
Starea de bine
Leit-motivul zilei, săptămânii, acestui sfârșit de lună aprilie
este „nimic nu va mai fi ca înainte”. Urmează un oftat din rărunchi de parcă am
pierdut toată averea la ruleta rusească, ba mai mult: viața!
Fals!
Nimic mai fals!
Firul
Ariadnei hărăzit nouă numai de EL, bunul nostru DUMNEZEU - eu așa am să
continui să-l chem până la ultima răsuflare, ceea ce nu înseamnă că-i sfidez
sau neg pe cei care îi spun ALLAH, BUDDHA ș.a.m.d. - acest fir, ziceam, niciun
consiliu ocult, internațional, sau al Terrei - cum își badijonează singuri
orgoliul nemăsurat, dat de pușcociul enorm de galbeni pe care s-au cățărat - nu are forța să-l rupă!
Știu
că mulți se joacă de-a demiurgul, imaginându-și că-L pot suplini.
Se
înșală! Se joacă de-a „ucenicul vrăjitor” și vor păți exact ca el. Diavolul i-a
învățat multe șmecherii, preschimbându-i pe nesimțite în sclavii săi. I-a
îmbătat cu apă chioară, i-a făcut să confunde „șmecheria” cu „inteligența” și
„kilogramul de aur” cu „puterea”. Firește că vor pierde tot!
Dumnezeu
îi va ajuta să descopere, la final de partidă, „principiul bumerangului”. Au
vrut să ne „rărească” aplicând teoria malthusiană, pretextând că suntem „prea
mulți”, că bătrâna și draga noastră mamă Terra „nu ne mai încape!” - bine că-i
poate încăpea pe ei! - dar au început deja să simtă cum le fuge pământul de sub
picioare. Atât de bine, de diabolic, au fasonat covidul-19 că „tulpinile nu mai
pot fi stăpânite”, că „formele din Europa sunt diferite de cele din Asia și
America” - oricâte miliarde ar avea și ar pune la bătaie... antidotul lor e
fix-pix și vor muri și ei! Ha-ha-ha!
De
unde știu?
Simplu.
Uitați-vă la starea de agitație din sfera putinistă și trumpiană,
bașca mulți din răhățeii de miliardari de pripas. S-au gândit, se pare, să-și
facă o „stație spațială” numai a lor, unde să se retragă în caz de...un fel de „
insulă a fericirii”. Dumnezeu a avut însă grijă ca megalomana lor construcție
să întâlnească, „accidental”, pe bulevardul acela foarte aglomerat de
„sus” niște sateliți de spionaj, evident „clandestini” și, în urma coliziunii
să se aleagă praful de ea!
În
Italia, am văzut recent că și în Spania sunt oameni s i m p l i, ca noi, care s-au vindecat de
nenorocitul de coronavirus și au dobândit
i m u n i t a t e a! Care a fost reacția lor? Să doneze sânge ca să se
ajungă în fine, cât mai repede, la un vaccin viabil pentru toată lumea...Ce
frumos mi-a răsunat în urechi afirmația apăsată a „imunului” din Milano...„per
tutti”!/„pentru toți”, să ajungă vaccinul! Dragul de Dimash Kudaibergen, marele
muzician cazac, a lansat, defel întâmplător ultima sa piesă: „We are one”,
( mă duce cu gândul la muschetarii lui Dumas - „unul pentru toți și toți pentru
unul!”) pe care vă rog să o ascultați la final, accesând linkul de mai jos.
Da,
nimic nu va mai fi ca înainte. Cu excepția miilor de morți ††† pentru care - veți vedea! - cât de târziu, niște
șmecheri de teapă hitleristă vor da
socoteală! Nu regret, nu regretăm nimic! De un milion de ori e de preferat m o n d i a l i z a r e a pe baze meritocratice, altruiste, unei globalizări
dictată de un conclav de miliardari nenorociți care, dacă nu ar fi bunul Dumnezeu,
ar distruge Terra!
Starea
de bine, noua stare de bine, a copiilor și nepoților noștri pleacă de la
Dumnezeu și de la principiile lui simple pe care toți le-am primit și le știm. CREDINȚĂ,
PACE, SĂNĂTATE, I U B I R E și BINELE COLECTIV - toate clădite cu bun simț,
prin MUNCĂ CINSTITĂ în folosul nostru, al tuturor!
Noua
stare de bine - nu-i o utopie, ci o
necesitate!
Numai
astfel vom putea vorbi de un viitor palpabil al noii omeniri. Fără gheșeft,
fără profit, fără exploatarea și înșelarea aproapelui, fără huzur care te prostește
și fără pretenții exagerate plecând de la premisa puterii, dictată de a v e r e. De ce? Simplu: va dispărea! Vor
dispărea și noțiunile de „sărac” și „bogat”, de „bani”...Toate aceste racile
ale trecutului, generate din invidie și ură, le vor studia la istorie
strănepoții noștri și se vor minuna de cât de proști am putut fi, atâtea secole
la rând! Ei vor fi mulțumiți, 100% f e r i c i ț i cu adevărat. Ce-i va uni?
Principiile divine de mai sus și RESPECTUL RECIPROC.
Azi
sper că din 15 mai încolo vom reuși să vedem „luminița de la capătul tunelului”.
Doamne
ajută!
Al
vostru, același bun prieten,
Mircea
I. Bătrânu
P.S.
Iată
linkul promis:
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu