Statutul de b u n i
c are totuși și o latură pozitivă. Te
pomenești că mai întâi nepoții, nepoțelele, apoi tot „puietul” din curte te iau
la pertu. Ba și ăștia mai mari un pic, tot așa fac. La început, bine, nu mi-a
căzut...Dar, încetul cu încetul m-am obișnuit. Am râs fiindcă mi-am adus aminte
de vorbele lui tata: „e primul semn că ai dat în mintea copiilor!” Așa este. Nu-i
însă nimic degradant. Nu-i decât o dovadă a înțelepciunii, un tânăr altoi ce
crește în tine pe măsură ce anii trec. Copiii întreabă direct, totul. Așteaptă,
tot la fel, răspunsul. Preotul nostru a trecut prin fața blocului și l-am
salutat cu condescendență și bucurie cu „părinte dragă”.
Fetița de la scara D
m-a și întrebat: „-De ce-i spui părinte, că el este preot și nu ți-e tată?!” I-am
explicat că noi ținem de Biserica de la Big, unde, așa-i, el este preot. E însă
al nostru. Trebuie să aibă grijă de noi ca și un p ă r i n t e. Noi toți, aici în cartier,
formăm o mare familie unde el e ca un fel de bunic pentru toată lumea.„- Aha, e
ca și tata bun de la Galați!”/Galații Bistriței, o mândră așezare cum mergi la
Târgu Mureș/ și a plecat la joacă mulțumită că a mai învățat ceva.
Coșbuc, Rebreanu,
Goga, Agârbiceanu, Alecsandri, Negruzzi, Hogaș etc. toți vorbesc de „părinte”, referindu-se
la cei care poartă vremelnic patrafirul. De ce oare? A fi preot incumbă acest
statut al demnității și iubirii adevărate a „aproapelui”, a credinciosului tău.
Nu poți să fii cu gândul la slănină și cu ochii privind și citind n e u t r u din Cartea Cărților că...te bate
Dumnezeu! Mi-ar plăcea enorm ca toți să-i chemăm cu apelativul de „p ă r i n t
e” și să-i tragem de mânecă dacă păcatul vrea să-i mai abată de la dreapta cale.
Să nu fim răi! Și ei sunt tot oameni, supuși greșelii și păcatului. Dacă vom
avea grijă să nu-și altereze ținuta morală ne vom câștiga un adevărat părinte
lângă noi. Și el, la rândul lui ne va veghea să nu greșim...Și uite așa comunitatea
crește, fetița ca mâine se va mărita și va prelua ștafeta de p ă r in t e
și o va duce mai departe în viitorime. Numai astfel putem fi pereni, mai
corecți și mai buni. Noi vom avea parte de un p ă r i n t e care ne va ajuta la nevoie,
Biserica noastră de la Big va fi sigur mai curată și mai frumoasă și viața va
merge înainte...Doamne ajută!
Mircea I.
Bătrânu
P.S.
Pentru
imagini le mulțumesc din suflet prietenilor mei Marius Chiuzan, un jurnalist
„la zi” și un adevărat hronicar al ultimelor decenii, precum și lui George
Lăzăroaie pentru această minunată ipostază a Bisericii noastre Sf. Ana de la Big,
la apus de soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu