SMERENIE * IUBIRE ȘI IARĂȘI I U B I R E ȘI IERTARE!
I-am auzit pe câte unii - din păcate nu-s puțini! - zicând:
„Eu sunt în consiliu...Eu uite câte am făcut pentru Biserică!...Eu nu lipsesc
niciodată de la Sfânta Liturghie. Eu țin toate posturile și fac pomană tot
timpul...Eu cu familia mea atunci... am dat „Pasca” / Pâinica sfințită de Sfintele
Paști / ș.a.m.d.”
Doar că nu-ți spun, ca și copiii, în parc: „Sâc, sâc!”
Ei subînțeleg că bunul Dumnezeu îi pune „cap de listă”, la iertarea de
păcate și, după moarte, Sfântul Petru le va așterne covorul roșu, la intrarea
Raiului.
Mă uit la doctorița X, la doctorul Y, la asistenții șefi X1,2,3,4...„n”; la
fel, la personalul de la SMURD, de la Salvare; la Preotul Z care a asistat pe
mulți și prin rugăciune, i-a întors din moarte. Nu zic nimic. Nu cer nimic.
Întâmplarea face să știu că au salvat de la moarte 3, 4, 10 bolnavi de „guvid -
19”!
Aș putea da multe alte exemple. Tăcerea lor nu înseamnă numai modestie, ci și
respectul față de EL, față de ceilalți creștini.
Nu vreau să insist mai mult că nu e voie.
„Nu judeca tu pe nimenea!” - ne învață
EL.
Ce doresc însă să subliniez este că Dumnezeu
știe prea bine ce am făcut, ce facem fiecare.
Dacă crezi, cât un bob de grâu și
acționezi cu tot sufletul pentru aproapele aflat în nevoie, de lângă tine,
atunci simți cum Iubirea, Iertarea LUI se revarsă asupra ta.
Nu cu kilogramul, sau gramul, ca la
contabilitate...„Tu ai făcut aceste jertfe...Adunăm păcatele, le scădem și în final
beneficiezi de 650 grame de Iubire și Iertare. Du-te acasă mai zi de 10 ori
Rugăciunea și mai câștigi 100 de grame!”
E JENANT.
Haideți mai bine să tăcem din gură. Să
nu ne mai autoevaluăm, cu glas tare, pe la Radio, Tv-uri, jignindu-i pe cei umili
care nu pot, nu au de unde „să dea”. Dacă avem de unde, să dăm că „primit va
fi!”, dar să o facem în/prin t ă c e r
e.
Să uităm de „cântar” și să nu-l mai asociem
niciodată cu credința noastră pravoslavnică.
Scot pălăria în fața întregului personal
medical din Bistrița - mă raportez în principal la realitatea de aici, de acasă
- și de fapt din întreaga Românie. Îl stimez și-l iubesc. Abnegația lui mă/ne
stimulează și mă/ne ajută să pășim cu încredere, mai departe.
Să le urmăm exemplul și să facem cât mai
multe fapte bune. Toți!
Să zicem un TATĂL NOSTRU din inimă,
măcar azi că e...DUMINICĂ. Veți vedea apoi că scăpăm, încet, încet și de
„guvid” și de alte multe necazuri. Numai așa putem spera că de mâine va începe
o nouă săptămână și că ne va fi mai bine. Doamne ajută! Nu-i așa?
Mircea I. Bătrânu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu