UITAREA - ESEU

 1.      UITAREA...

Iată o temă actuală - obiect, subiect aproape „arzător”, ce, vă promit, îmi va sta în atenție , în săptămânile următoare, dincolo de literatura la care lucrez.

Vreau din start să vă propun să vă aduceți și voi contribuția, deoarece nu voi scrie un simplu eseu, un text oarecare, ci e necesar un „răspuns” la starea de „uitare”, de care toți ne facem vinovați...de la „vlădică la opincă”, nu-i așa?

Haideți să începem cu o latură pozitivă, propusă chiar de BALZAC//priviți imaginea de mai jos și încercați să demarați de aici punctul vostru de vedere//...să vedem ce iese

.Vă aștept...

Prietenul vostru,

Mircea I. Bătrânu

 ********************************************************* 

1.      2.Uitarea și uitarea de... s i n e

Încep cu răspunsurile, odată cu mulțumirile mele sincere, tuturor „andrisanților”.

Lui Mircea S.M.

Pentru ceea ce spui tu, așa e: nu există uitare. Ființa iubită nu se poate uita! Ea va merge în tandem cu tine până la „capăt de linie”. Acolo o vei vedea aievea. O vei lua de mână și veți continua călătoria. Tatăl meu – Iosif, așa a murit. Privea peste noi și vorbea deja cu mama. Fața i s-a luminat a zâmbet, a spus clar: „Vin Georgeta, Getuța mea dragă. Ce dor mi-e de tine!”. A oftat a regăsire, a dat să ridice mâna dar nu a mai avut putere în braț. Palma i-a căzut neputincioasă peste cearceaf și cred că atunci sufletul său bun s-a dus la mama, care-l aștepta, cu drag, ca întotdeauna. Cu siguranță a murit fericit.  

Eu mă refeream la uitarea ( Doamne cum să-i spun?) c o t i d i a n ă, tare ca o nucă și plină de răutatea din jur, acumulată de ani buni. Uitând toate aceste aspecte neplăcute, vei găsi puterea să te consacri fetelor, copiilor îndeobște, îți vei da seama cât de util poți deveni. Zâmbetul și bucuria lor vor fi răsplata mult dorită, vei descoperi că nu ai uitat să te bucuri de viață. +Zina este, ca și +Rodica mea, mereu cu tine. Anumite decizii le vei lua, auzindu-i în gând aprobarea. Te mai rog pune-l  în cadru pe bunul Dumnezeu – nu neapărat în centru, ci acolo unde-l vei simți tu mai aproape, mai intim. Cu siguranță nicio decizie luată nu va fi greșită!

Doamnei Ani O.

Mulțumesc pentru timpul alocat temei. Toate definițiile sunt adevărate și foarte bune la consolidarea eșafodajului oricărei argumentații.

M-aș opri la:

<Viața nu-i posibilă decât prin uitare>Emil Cioran

<Uitarea e prima facultate a omului>Albert Camus

<Uitarea este remediul nedreptăților suferite>Publius Cyrus

<Uitarea este un dar de la Dumnezeu care ajută la vindecarea rănilor sufletești > Betty Marcovici.

Lui Marcel B.

Da. Ai mare dreptate, Marcele dragă: „Este un subiect INGROZITOR de vast si cu infinit de multe interpretări. Nu cred ca cineva poate sa-i dea o definiție UITARII. Zic eu: daca omul a primit darul gândirii si nu-l primea si pe cel al uitării ar fi ajuns să înnebunească. Omenirea ar fi un haos total. Amintirile dragi nu se uită, nu se șterg din memorie, dar se așază într-un sertăraș special de unde le scoți în momentele tale de introspecție și rămân la fel de vii ca atunci când le-ai trăit. Așa gândesc eu, pe scurt.”

Da. Vizavi de definiții, ai văzut mai sus câteva găsite de doamna Ani O. Sunt destule, dar nu cred că dorim să facem un text, sau texte filosofice. Lumea nu mai citește așa ceva. E așa numita senzație de „pierdere de timp”. E trist, dar am descoperit-o chiar și la intelectualii de soi, rasați și sătui, pe bune, de eseuri. Mie îmi place alăturarea ta: gândire – uitare. Dacă balanța aceasta nu ar fi în echilibru, s-ar ajunge, firește, la nebunie...MERCI.

Mulțumiri Ioanei, Liviei, Emiliei, Danei, lui Grigore și Alex, pentru constanța raportată la tot ce scriu. De asemenea, plecăciune celor peste 400 de cititori care vor să rămână anonimi. Nu le conturb liniștea incognito-ului...Mă bucur din suflet că mă citesc. MERCI.

Dar să trecem la tema de fond a zilei:

Uitarea de...sine!

Este o bombă gata de explozie.

Dacă Doamne ferește se întâmplă răul, atunci vorbim de un adevărat prăpăd!

„Somnul rațiunii naște monștri”.

Asta s-a întâmplat cu Faraonii, Nero, Caligula, Savonarola, Papa Borgia, cu tot neamul lui de asasini, apoi în secolul XX, Hitler, Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen, Hrușciov, Brejnev și, iată și mileniul 3, în secolul XXI... Putin!!!

„Sinele” – „eul” poate fi adormit prin  u i t a r e!

Această stare e fie indusă, fie autoimpusă, dar dacă se perpetuează este cumplită, atât de multe victime se vor număra la final.

Ultimul exemplu, cel din Ucraina vorbește de la sine.

Doamne ferește! No comment!

Nu-mi iese din memorie, imaginea acelei grădinițe, cu tot cu educatoare și copii, făcută praf de rachetele naziștilor sovietici...Acest criminal mizerabil, Vladimir Vladimirovici Putin, cu toată șleahta sa de servitori, trebuie tradus în fața justiției. Ne trebuie neapărat un al doilea Tribunal de la Nurenberg. Trebuie judecați și condamnați pe viață la recluziune prin muncă. Puși să taie sare și accesul elevilor, de la distanță, să fie permis, ca la Muzeul Antipa, unde mii de copii se duc să vadă dinozaurii. Ar trebui să-i vadă și pe acești „tiranozauri” moderni, să învețe de mici că așa ceva nu se va mai putea niciodată întâmpla!

Ar mai fi de discutat și varianta pozitivă a metamorfozei.

Dacă uitarea de sine poate naște „monștrii”, ei bine uitarea de sine, în sens pozitiv, va da naștere Sfinților. Nicio avere, nicio sinecură nu-i mai presus decât ajutorul dat semenilor. Luați și cercetați din curiozitate, viața oricărui sfânt și veți descoperi doar acest unic traseu: renunțarea la averi, aur, diamante, mașini de lux, vile, piscine, iahturi, viața de huzur, în general...Apoi, trup și suflet, consacrarea facerii de bine aproapelui sub semnul sfintei cruci a lui Dumnezeu.

Dar aceasta este o altă poveste pe care sper să o pot dezvolta cândva, fie într-un articol separat, fie într-unul din numeroasele texte literare la care lucrez.

Vă mulțumesc.

Al vostru prieten,

Mircea I. Bătrânu